9 ani de la Colectiv și nicio secție de spital pentru mari arși: „Dacă azi se întâmplă un incendiu cu 10 victime, e la fel ca atunci. Nu avem unde să îi tratăm”

Astăzi se împlinesc 9 ani de la incendiul din clubul Colectiv. Două evenimente au marcat în acest an domeniul sănătății: În primavară, Ministerul Sănătății aproba un Ordin despre care medici și supraviețuitori ai incendiului din 2015 spun că permite ca structurile medicale existente în România să devină secții pentru mari arși prin coborârea standardelor pe hârtie, „din pix”. Fără a avea resursele și performanța medicală necesare îngrijirii acestor pacienți. În luna iunie, al doilea dosar Colectiv – cel care îi viza pe fostul ministru Nicolae Bănicioiu și pe managerii de spital acuzați că nu au transferat răniții în străinătate – a fost clasat de procurori.

BILANȚUL COLECTIV. 64 de tineri au murit în urma incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015 – 27 dintre ei în acea noapte, iar restul în spitale, în săptămânile care au urmat. 150 de oameni au fost răniți, majoritatea mutilați pe viață. În vara anului 2017, la aproape 2 ani de la incendiu, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis.

„Aproape singuri”

„Vor veni cutremure, incendii, crize, războaie. Iar cetățenii vor fi în fața lor tot aproape singuri”, spune astăzi, într-un dialog cu HotNews, Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului, privind în urmă la cei 9 ani care au trecut. 

După incendiu, Mihai Grecea a stat aproape o lună în comă și aproape două luni și jumătate internat în spital. A suferit arsuri pulmonare severe, iar supraviețuirea lui a fost aproape un miracol – medicii îi mai dădeau, la un moment dat, doar 12% șanse să își revină. 

În anii de după, Mihai Grecea a luptat permanent pentru ca și alți mari arși să poată supraviețui într-o țară care nu are condiții să îi salveze: mai întâi din societatea civilă, ca activist pentru drepturile pacienților cu arsuri, iar în 2021, timp de 8 luni, în calitate de consilier în Ministerul Sănătății.

„Nu mai vorbește nimeni despre Colectiv”

În cei 9 ani nu numai că nu s-a schimbat mai nimic, dar aproape că nici nu se mai vorbește despre asta, subliniază, cu tristețe, Eugen Iancu, în dialogul cu HotNews: „Nu mai vorbește nimeni despre Colectiv. Ne caută din ce în ce mai puțină lume. Nici nu se mai comunică ce se întâmplă (cu pacienții arși – n.red.). Săptămâna trecută, un tânăr s-a electrocutat la Iași. Nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu el. A fost transferat? Nu a fost transferat?”

Eugen Iancu și-a pierdut fiul de 22 de ani – Alexandru –  după incendiul de acum 9 ani. Alexandru Iancu a murit la 3 săptămâni de la incendiu, la Spitalul Sf. Ioan din București, cu 5 infecții nosocomiale în corp, potrivit tatălui său. A fost a 59-a victimă.

După moartea fiului său, Eugen Iancu a înființat Asociația Colectiv GTG 3010, care și-a propus să monitorizeze anchetele care au urmat tragediei și să îi sprijine pe supraviețuitori. Și-a dorit, inclusiv, să construiască un centru pentru tratarea arșilor din donații, când a văzut că autoritățile nu o fac. 

„Cum e posibil ca în 9 ani să nu faci nimic?”

Spitalele din România nu aveau, conform legislației valabile până în aprilie anul acesta, secții care să corespundă standardelor din legislație pentru tratarea în siguranță a pacienților cu arsuri grave.

În luna aprilie, Ministerul Sănătății publica în Monitorul Oficial, fără a face vreun anunț public în acest sens, un Ordin care permite, ca, „din pix”, structurile medicale existente să devină secții pentru mari arși, fără a avea însă și resursele și performanța medicală necesare îngrijirii pacienților. 

Ordinul ministrului Alexandru  Rafila adaptează legislația la situația din teren, în loc să se întâmple invers, așa cum ar fi firesc, declara atunci pentru HotNews conf. univ. dr. Elena Copaciu, medic primar Anestezie-Terapie Intensivă: „Vom afla acum că avem multe paturi de mari arși critici și nu știam”, este interpretarea pe care o dă dr. Copaciu.  Medic ATI, Elena Copaciu a lucrat în Ministerul Sănătății, după incendiul din Colectiv, la elaborarea noii legislații pentru secțiile de arși, valabilă până în aprilie anul acesta.

„România a distrus (prin acțiunile Ministerului Sănătății) legislația care preciza normele și standardele legale (de inspirație Europeană, aprobate în 2017) care ar fi trebuit să stabilească modul în care trebuie îngrijiți pacienții cu arsură severă în România. Au coborât standardele cu scopul de a aduce, din pix, în situația de legalitate unitățile spitalicești neconforme care erau obligate zi de zi, prin lipsa investițiilor și proasta finanțare, să trateze arșii în condiții precare și periculoase”, declară acum și Mihai Grecea. 

„Suntem într-o țară în care, după 9 ani de zile, nu avem nici măcar o secție pentru mari arși! O secție construită într-un spital. Nu mai vorbesc de un centru de mari arși! 

Cum e posibil ca în 9 ani să nu faci nimic?”, se întreabă Eugen Iancu.

El consideră că în România, în cazul unui accident cu arsuri, nimeni nu este în siguranță: „Dacă se întâmplă azi un incendiu cu 10 victime, e la fel ca atunci: nu avem unde să îi internăm. Dacă mâine ia foc mașina unui politician cu copilul ei în ea, în primele două ore va ajunge într-un spital din România, unde se va umple de bacterii. Și nu va pleca afară într-o oră. Va pleca după 24-48 de ore, când va fi deja prea târziu. De ce nu înțeleg oamenii aceștia nimic?”

Eugen Iancu a încercat, prin asociația pe care a înființat-o în memoria fiului său și a celorlalte victime, inclusiv să inițieze o strângere de fonduri pentru construirea unui centru pentru mari arși. „Dar toată lumea a fugit. Și mi s-a spus: <Nimeni nu vă va ajuta! Ar fi o palmă în țara asta, unde 30 de ani nu s-a construit nimic.> Ni s-a spus că niciun medic, niciun politician nu ne va ajuta.”

Eugen Iancu crede că medicii, nu politicienii, sunt cei care s-au opus cel mai mult: „Aici este cea mai mare problemă. Suferim de un orgoliu din acesta: să nu cumva!”

„E dezolant”

La 9 ani de la incendiul care i-a schimbat pentru totdeauna viața, Mihai Grecea e de părere că „România nu a catadicsit să facă mai nimic din ce era cu adevărat important de făcut.”

„România nu a construit niciun centru de arși în nouă ani. Nicio secție de recuperare a pacienților arși. Nu a făcut niciun program de studii universitare de specializare avansată în arsuri la facultățile de medicină românești, deși oportunități de colaborare cu universități străine au fost. Ba, mai mult, prin mașinațiuni demne de o anchetă serioasă a unui inexistent DNA funcțional, România a renunțat la proiectul construirii singurului centru de arși pentru adulți din București, care avea deja finanțarea aprobată (la Spitalul Bagdasar Arseni). Primarul Daniel Băluță, secretarul de stat Raed Arafat, managerul de la Bagdasar Arseni și unii funcționari din Ministerul Sănătății știu mai multe despre asta dar DNA, care, din informațiile mele are primite sesizări pe acest subiect, nu-i deranjează cu întrebări. S-a mai vorbit public despre toate astea și… nimic”, acuză Mihai Grecea, în dialogul cu HotNews. 

„E dezolant”, consideră Mihai Grecea, care crede că „de acum înainte, nu vom mai vorbi de ani pierduți fără să se facă nimic pentru siguranța pacienților cu arsură severă din România și pentru siguranța cetățenilor în spațiul public, în general. Începem să vorbim de un deceniu. Și, la cum merg lucrurile în țară, de decenii. Și vor veni cutremure, incendii, crize, războaie. Iar cetățenii vor fi în fața lor aproape singuri.”

„O țară de oameni întregi la minte ar fi reparat în nouă ani – nouă ani!! – ce nu a mers bine în 2015 când s-a întâmplat tragedia de la Colectiv. Ar fi stabilit în justiție atât cauzele dezastrului cât și ale hecatombei victimelor decedate cu șanse în urma intervenției catastrofale după incendiu a sistemelor de gestionare a situațiilor de urgență și a sănătății publice. Ar fi stabilit vinovățiile, ar fi pedepsit vinovații și ar fi pornit acțiuni concrete pentru evitarea unor posibile dezastre viitoare”, mai spune supraviețuitorul incendiului de acum 9 ani.

Rude și supraviețuitori chemați de ISU la tribunal

În 2022, la aproape 7 ani de la tragedie, Curtea de Apel București pronunța sentința definitivă în dosarul Colectiv 1 – cel privind cauzele incendiului și vinovații. Printre cei condamnați atunci s-au numărat Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4, și patronii clubului Colectiv. Piedone avea să fie achitat în 2023, după ce a executat un an și o lună de închisoare. Astăzi, fiul său este primarul sectorului 5. 

În acest dosar, supraviețuitorii incendiului și rudele celor care au murit au primit despăgubiri în valoare totală de 60 de milioane de euro – bani achitați din Fondul de rezervă al Guvernului.

În acest an însă, ei au început, pe rând, să se primească înștiințări potrivit cărora ISU a deschis un dosar împotriva lor, spune Eugen Iancu: „În 2022, când s-au dat condamnările în dosarul Colectiv 1, s-au acordat despăgubiri. Acele despăgubiri au fost executate de avocații noștri, care au numit niște executori. Iar acei executori și-au pus un comision. Apoi am aflat că și avocații noștri au încasat bani de la noi, dar au luat și de la ISU. Executorii și-au pus procentele legale, dar procentele maxime. ISU s-a dus în justiție și probabil cea mai simplă cale a fost ca, dacă un executor a încasat, să zicem, 5.000 de euro, să i se reducă la 500 de euro. Restul banilor trebuie să îi dea executorul înapoi. Însă, pentru că ISU a formulat plângerea împotriva părților civile – așa funcționează sistemul în România – plătesc victimele de la Colectiv și părinții victimelor niște bani pe care, de fapt, i-au luat alții. Pentru că au fost foarte lacomi.”

Eugen Iancu spune că este așteptat chiar joi, 31 octombrie, la Tribunal. „Dar eu aștept să fiu executat de ei. Nu am să le plătesc. Aștept ca, după 9 ani, ISU, condamnat penal pentru uciderea a 65 de tineri, să mă execute pe mine pentru niște bani cu care nu am nicio legătură. Mie mi-au cerut în jur de 7.000 de lei, la care vor fi calculate dobânzi începând din anul 2022 încoace. Statul român nu mi-a spus de ce copilul meu a murit după 3 săptămâni în spital, pentru că dosarul a fost clasat. În schimb, mă va executa pentru o sumă cu care nu am nicio legătură. Noi am primit despăgubirile, dar moralitatea acțiunii mi se pare de condamnat. Aveau toate pârghiile să se îndrepte împotriva executorilor, nu împotriva noastră. S-au purtat așa cum se poartă statul român în relația cu cetățenii.”

Eugen Iancu mai spune că toți cei 300 de oameni – supraviețuitori și rude ale victimelor – care au fost parte în dosarul Colectiv 1 sunt în aceeași situație: „Executorii au încasat mulți bani, după ce nu au făcut altceva decât să trimită o hârtie.”

Anul în care „au scăpat toți”

Al doilea Dosar Colectiv viza acuzațiile familiilor victimelor cărora le-a fost refuzat sau întârziat transferul în spitale din străinătate. Mulți dintre răniți s-au infectat cu nosocomiale care le-au agravat starea sau le-au fost fatale, au acuzat familiile. 

Dosarul a fost clasat în iunie anul acesta de procurori, care au constatat că faptele „nu sunt prevăzute de legea penală”, potrivit Ordonanței de clasare. Printre cei vizați în dosar se numărau ministrul Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, și managerii de spitale. 

O mare parte dintre supraviețuitorii și rudele victimelor nu au primit nici acum comunicarea deciziei procurorilor: „Nu avem dreptul să aflăm de ce ne-au murit copiii în spitale. Pentru că așa au hotărât niște procurori și au clasat dosarul. Noi nu am primit nicio justificare – să ni se spună motivele pentru care a fost clasat dosarul. Nu am primit nimic”, spune Eugen Iancu. 

Mihai Grecea spune că România „a deslușit doar cauzele incendiului”, iar apoi „a mutat, din pixul legislativ, responsabilitatea în cazul dezastrelor în spații publice sau private de pe umerii autorităților, care trebuie să normeze, să verifice și să autorizeze, pe cei ai cetățenilor care acum trebuie să-și asume riscuri când aleg să intre undeva”. 

„Iată, după 9 ani –  cifră magică, cifra înțelepciunii, nu-i așa? – România, prin sistemul său de (in)justiție care a ajuns la maturitatea potrivită, și-a permis să claseze dosarul Colectiv 2. Investigație care ar fi putut scoate la lumină vinovățiile celor cu roluri de decizie în zilele de după tragedie. Dar care, în loc să salveze răniții, i-au condamnat la moarte, nedându-le șansa de a ajunge în spitale care să-i poată ajuta cu adevărat să scape. Salvând de la răspunderea penală niște politicieni, politruci, funcționari publici și medici cu funcții de decizie administrativă sau cu pretinsă expertiză și rol de consultant al ministrului sănătății la acea vreme, România a ratat șansa de a rectifica disfuncționalități ale sistemului și de a schimba mentalități pentru a proteja, în viitor, cetățenii. Sună cunoscut, desigur. Am mai văzut povestea cu statul român care-și ucide cu bună știință proprii cetățeni dar nu admite sub nici o forma acest lucru și în cazul  dosarelor Revoluției și mineriadelor”, adaugă Mihai Grecea.

Pentru Mihai Grecea, 2024 este „anul în care au scăpat toți”. 

„Nu știu cum putem schimba ceva”

În primii ani după Colectiv, mulți au sperat să se shimbe ceva în România, spune astăzi Eugen Iancu. Au sperat inclusiv o parte dintre medici, adaugă el. 

„Au sperat că poate, prin noi, vor putea face ceva. Numai că nu ne-au oferit nici nouă sprijinul de care aveam nevoie – le-a fost frică. Probabil au fost dezamăgiți că și dintre noi, puțini au fost cei care au acționat și cu prea puțină forță. Nici eu nu îmi dau seama cum ar fi trebuit să fie. E complicat să te aștepți de la familiile victimelor să acționeze ca niște profesioniști, ca niște manageri pentru realizarea unor obiective. Cred că a fost total greșit. Și din păcate prea mulți au gândit așa. Că noi vom putea schimba lucrurile fără să ni se ofere vreun sprijin.”

Eugen Iancu spune că el încă mai speră că ceva se va schimba. Nu vrea să renunțe: „Poate totuși vom înțelege că e nevoie să schimbăm ceva. Eu vreau să fac o ultimă încercare de a îi convinge pe medici că e nevoie să se implice în schimbarea sistemului medical. Poate, cu timpul, vor înțelege totuși că e nevoie de spitale noi. Eu mai sper încă. Nu voi renunța.”

Ce știe sigur e că incendiul de la Colectiv nu trebuie uitat: „Poate dacă unii dintre noi continuăm să vorbim, până la urmă poate se vor sătura și vor face ceva.”

Câți pacienți mari arși are România și de ce nu are unde să îi trateze?

Aproximativ 10.000 de pacienți se prezintă anual la camerele de gardă ale spitalelor din România pentru leziuni de arsură, iar circa 4.000 de cazuri necesită internare pentru supraveghere și tratament de specialitate, se arăta într-un raport oficial al Ministerului Sănătății, elaborat în anul 2021 și consultat de HotNews.ro. 

„Sunt cifre care ar îngrozi și tări implicate în conflicte armate”, spune Mihai Grecea, care a lucrat, în calitate de consilier în Ministerul Sănătății, la elaborarea raportului din anul 2021.

În jur de 1.400 – 1.500 dintre acești pacienți reprezintă cazuri de severitate medie și mare, care necesită îngrijiri spitalicești cu o durată mai mare de două săptămâni și, ulterior, servicii de recuperare medicală specializată, care nu sunt disponibile în România. 

Numărul de decese cauzate de leziuni postcombustionale este de aproximativ 200 pe an, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Sănătății. 

În România sunt în construcție, în acest moment, 3 centre pentru mari arși: la Timișoara și Târgu Mureș (ambele pentru pacienți adulți) și unul la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București (pentru copii). Anul trecut, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, declara că centrele vor fi gata în 2025. 

În luna iunie, HotNews a întrebat oficial Ministerul Sănătății dacă noile centre vor fi construite conform criteriilor valabile până în aprilie anul acesta sau conform noilor standarde, îndulcite „din pix”. Nu am primit răspuns. 

Construcția de centre pentru mari arși era promisă de autorități încă din anul 2014. Inițial s-a vorbit despre 4 centre – inclusiv unul pentru pacienți adulți în București, la Spitalul Bagdasar Arseni. Centru care nu a mai fost construit. 

„A fost multă birocrație, multă delăsare şi ani de zile în care lumea nu s-a interesat”, explica, în 2018, ministrul Sănătății de la acea vreme, Sorina Pintea, motivele pentru care centrele de arși promise de autorități au rămas doar pe hârtie.