Știrile 60m.RO

850 de milioane de euro, ajutor de stat mascat primit de Gruia Stoica prin Rolling Stock

Afacerile derulate de Gruia Stoica prin Rolling Stock nu sunt dintre cele mai ”ortodoxe”. În 17 ani de când există compania mixtă Rolling Stock, patronul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, a primit un ajutor de stat mascat de peste 850 de milioane de euro. În vreme ce Gruia Stoica este ținut în brațe de autoritățile statului, CFR Marfă este ”vânată” să restituie ajutorul de stat de doar 200 de milioane de euro primit la privatizarea eșuată din 2013.

Operatorul feroviar național CFR Marfă este pus de ANAF să-și vândă la licitație vagoanele, locomotivele și alte active pentru a înapoia ceea ce se consideră a fi un ajutor de stat necuvenit, ba chiar ilegal. În acest răstimp, patronul GFR, Gruia Stoica, stă bine-mersi și încasează  tot un ajutor de stat, dar mascat, și a cărui valoare crește în fiecare zi.

Scopul inițial al companiei a fost trecut pe linie moartă

CFR Marfă a transmis Ministerului Transporturilor propunerea GFR de cumpărare a acțiunilor Rolling Stock Operatorul național de transport marfă CFR Marfă cere dizolvarea Rolling Stock la Tribunalul București. Rolling Stock Company grânele din Ucraina

La înființarea sa, în anul 2007, Rolling Stock Company (RSCO) avea ca scop declarat repararea vagoanelor și locomotivelor CFR Marfă, pe care apoi să le utilizeze pentru transporturi feroviare internaționale. Tocmai pentru a răspunde din punct de vedere tehnic tuturor cerințelor impuse de administrațiile feroviare vecine, în noua societate au fost aduse cele mai performante unități de material rulant de care dispunea CFR Marfă la acel moment.

Numai că scopul declarat nu a fost niciodată (ori extrem de rar) respectat, iar vagoanele și locomotivele RSCO au circulat și circulă în trafic intern, pe rețeaua CFR SA. În plus, prin manevre succesive, Gruia Stoica a preluat controlul complet al conducerii executive a societății mixte, iar reprezentanții CFR Marfă nu mai au practic niciun cuvânt de spus.

Vagoanele sunt închiriate la GFR pentru opt euro pe zi. Prețul pieței este de 25 de euro

În aceste condiții, oamenii șefului GFR din conducerea RSCO semnează tot ce dispune acesta, inclusiv închirierea la prețuri modice a vagoanelor și locomotivelor. Închiriere care se face, cum altfel?, către GFR.

Surse din conducerea RSCO au precizat pentru Club Feroviar, sub protecția anonimatului, la ce tarife se închiriază vagoanele și locomotivele societății (de fapt, ale CFR Marfă, căci Gruia Stoica n-a venit cu nicio unitate de material rulant) către Grup Feroviar Român.

Un vagon este închiriat cu tariful de opt euro pe zi, în condițiile în care prețurile practicate pe piață sunt în  medie de 25 de euro. Rezultă deci o diferență de 17 euro/vagon/zi. Făcând un calcul simplu, în condițiile în care RSCO închiriază către GFR aproximativ 6.000 de vagoane, rezultă că în cei 17 ani de la înființarea companiei Gruia Stoica a beneficiat de o diferență de 632.910.000 de euro. În acești ani, prețurile pe piața închirierilor de material rulant au avut fluctuații nesemnificative, deci calculul făcut prin extrapolare este corect.

RSCO închiriază către GFR locomotive ”mai ieftine” cu 450 de euro pe zi

Ingineria financiară este bănoasă (pentru Gruia Stoica, nu pentru statul român, prin CFR Marfă, și atunci când vine vorba de locomotive. Acestea sunt închiriate de RSCO către GFR cu tariful de 2.750 de lei pe zi, echivalentul a 550 de euro. Pe piața liberă, închirierea unei locomotive costă între 800 și 1.200 de euro pe zi, în funcție de starea ei și de caracteristicile tehnice. Putem deci lua în calcul o medie de 1.000 de euro pe locomotivă ca tarif de închiriere, caz în care rezultă o diferență de 450 de euro pe bucată, bani care intră în conturile lui Gruia Stoica.

Și în acest caz am făcut calculul, luând în considerare cele 80 de locomotive închiriate de Rolling Stock Company către Gruia Stoica și cei 17 ani de când funcționează societatea constituită de CFR Marfă și GFR. Rezultatul a fost de 223.380.000 de euro.

856.290.000 de euro = suma primită imoral de Gruia Stoica prin Rolling Stock

Gruia Stoica prin Rolling Stock datorii la plata TUI CFR Călători se împrumută la bănci audit la CFR Călători CFR Călători se împrumută la bănci autobuze de înlocuire a trenurilor incapacitate de plată la CFR șpaga dată de Swietelsky mita dată de Swietelsky contract atribuit fără licitație la Regionala Timișoara Josef Hornegger Bugetul CFR Călători pe 2023 operator feroviar român PNRR pentru Magistrala 4 de metrou rectificarea bugetară pe 2022 acciză motorina pentru locomotive taxa de solidaritate transportul refugiaților Ajutorul de stat pentru CFR Călători CFR Călători vrea credite bancare prima tranșă din PNRR amendă pentru Strabag

Făcând adunarea între cele două valori, de la vagoane și locomotive, obținem suma de 856.290.000 de euro.

Bani care au ajuns doar în conturile Grup Feroviar Român și ale celorlalte firme din Grampet Group. Pe de altă parte, societății de stat CFR Marfă nu-i revine mai nimic, în afară de pierderi.

Totul în condițiile în care patronul GFR a susținut întotdeauna că, prin intermediul RSCO, aduce profit societății de stat CFR Marfă. De fapt, în fiecare an profitul a fost ”reinvestit”, adică s-au dus mai mulți bani către GFR și firmele din Grupul Grampet.

Bogdan Chirițoiu închide ochii la distorsionarea pieței. Gruia Stoica își umflă conturile

Gruia Stoica prin Rolling Stock sancțiune pentru GFR

Trebuie luat în considerare și un alt aspect, și anume că reparațiile la locomotivele și vagoanele din patrimoniul RSCO sunt făcute tot la firme din Grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica, cum ar fi Reloc Craiova sau REVA Simeria. Or, în ceea ce privește prețurile la care au fost făcute aceste reparații, conducerea CFR Marfă (proprietara de drept a materialului rulant) nu are niciun control. Dacă facturile pentru reparații au fost ”umflate”, ajutorul de stat de care a beneficiar Gruia Stoica în toți acești 17 ani ar putea fi mult mai mare decât suma calculată de noi mai sus, de peste 850 de milioane de euro.

Autoritățile statului, și în special Consiliul Concurenței, condus de Bogdan Chirițoiu, închid astfel ochii la o distorsionare a pieței de închiriere de material rulant feroviar. În paralel, așa cum am arătat, CFR Marfă este ”vânată” să restituie ajutorul de stat din 2013, de la privatizarea eșuată al cărei protagonist a fost același Gruia Stoica. Care ajutor de stat a fost de numai 200 de milioane de euro, restul până la 570 de milioane de euro fiind penalități.

Grindeanu a fost avertizat și de conducerea CFR Marfă, și de sindicate

control în cabina locomotivei Grindeanu a primit aviz favorabil Grindeanu mai rămâne ministru

În final, mai trebuie menționat faptul că oamenii puși de Gruia Stoica în conducerea RSCO refuză să pună la dispoziția celuilalt acționar, CFR Marfă, informațiile referitoare la contractele încheiate.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost avertizat asupra acestui aspect, dar și asupra faptului că la RSCO se petrec lucruri nu tocmai în regulă, atât de către conducerea CFR Marfă, cât și de președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu. Deocamdată însă, ministrul tace.

Ce face Ciolacu?

încasările șefilor de tren

Toată această situație ar trebui să ajungă și pe masa premierului Marcel Ciolacu, care se vaită mereu de lipsa de bani de la bugetul de stat, și pe cea a lui Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, care reclamă neprofitabilitatea companiilor de stat.

Cu jumătate din suma primită imoral (până acum) de Gruia Stoica prin Rolling Stock (dacă este ilegal ar trebui să constate organele abilitate ale statului), CFR Marfă ar putea fi salvată, mai ales că în ultimii doi ani societatea este pe profit operațional.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button