Când se redeschid restaurantele

Virgil Popescu, ministrul economiei, a vorbit, luni seară într-o emisiune, despre redeschiderea mallurilor, dar și a restaurantelor din România.
Conform ministrului economiei, o dată „probabilă” pentru ca restaurantele să poată primi din nou clienți este 1 iulie 2020.
„Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să includem deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie”, a spus Virgil Popescu.
Acesta a precizat că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții mallurilor, cărora le-a reproșat faptul că au cerut chirie și în perioada pandemiei de coronavirus, când magazinele au fost închise.
„Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi”, a precizat ministrul economiei.
„Vor fi bani nerambursabili, granturi de 350 de milioane de euro. Vor fi și 550 de milioane pentru investiții. Acolo e nevoie de o coparticipare de 15%”, a conchis Virgil Popescu.
Sursa: www.libertatea.ro
- George Simion, mesaj ferm și mobilizator la întâlnirea cu românii din MadridPreședintele AUR, George Simion, s-a întâlnit duminică, 1 iunie, cu comunitatea de români din Madrid, unde a transmis un mesaj ferm și mobilizator.„Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare și umilit de niște slugi. Nu voi accepta niciodată ca viitorul copiilor și nepoților noștri să fie amanetat de niște slugi …
- BNR: „Prețurile sar în aer dacă se majorează cota TVA”Avertisment dur din partea Băncii Naționale a României. Dacă va fi majorată cota TVA, prețurile vor exploda, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. „Nimeni nu poate să răspundă, pentru că TVA-ul, dacă crește, face inflație și judecățile care vor fi făcute în dezbaterea specialiștilor și a oamenilor politici care vor judeca, vor …
- Ion Cristoiu îl ironizează pe Nicușor Dan, după vizita la Praid: Am uitat că nu are televizorMaestrul Ion Cristoiu îl ironizează pe Nicușor Dan după ce a fost la Salina Praid și le-a spus oamenilor că va cere premierului interimar să trimită corpul de control. Cristoiu a spus că Predoiu a luat deja această măsură, cu o zi înainte ca președintele să meargă la Salina Praid. „Am uitat că el nu …
- Nicușor a câștigat, dar nu cu votul românilor. Maghiarii și moldovenii au decis cine e președinteleAlegerile prezidențiale au lăsat în urmă un gust amar pentru milioane de români. George Simion a fost alegerea majorității românilor din țară și diaspora autentică. Dar nu a fost suficient. Pentru că, în final, nu poporul român a decis, ci intervențiile din exterior. Nicușor Dan nu a câștigat în diaspora românească reală. Nu românii din …
- Mirel Palada: „Un popor care pune mai presus interesele castorilor decât ale oamenilor merită să dispară, românii îşi merită soarta; daţi eventual la francezi mina de la Praid”„Un popor împiedicat merită să fie şters de pe faţa istoriei. Un popor care pune mai presus interesele castorilor decit ale oamenilor merita sa dispara. Un popor care nu face ce trebuie din cauza unor castori si a unor ticalosi de activisti de mediu merita sa piarda zeci de miliarde de euro si o resursa …