34 de ani de la lovitura de stat: Gruparea Iliescu preia puterea și jefuiește țara după bunul plac

Aşa-numitul ”grup Iliescu”, care a preluat puterea politică în România în decembrie 1989, a avut ca scop înlăturarea fostului dictator Nicolae Ceauşescu, dar menţinerea țării în sfera de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, aceștia fiind spioni KGB și GRU.

Grupul existent în jurul lui Ion Iliescu în 1989, care a preluat puterea în statul român după evenimentele de la sfârşitul lunii decembrie, funcţiona de mai mulţi ani în România, fiind format din persoane marginalizate de către fostul regim al lui Nicolae Ceauşescu şi al căror scop era înlăturarea conducătorului statului, dar menţinerea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Gelu Voican Voiculescu şi de fostul comandant al Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus, acuzațiile fiind de infracţiuni contra umanităţii.

Conform procurorilor, ”în mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existenţa acestui grup pe care, în realitate, aşa cum o arată probatoriul, l-a condus”, noua conducere a ţării care a preluat puterea în decembrie 1989 susţinând că este ”emanată” de Revoluţie.

”Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre RSR şi URSS (degradare survenită ulterior momentului ”Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă (ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală) s-a format şi a evoluat în timp o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Această grupare a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că acest grup s-a dovedit eficient în demersul său”, susţin procurorii în rechizitoriu.

Ancheta derulată de-a lungul anilor în Dosarul ”Revoluţiei” relevă că, de-a lungul timpului, persoane cu importante funcţii de decizie în statul comunist – la nivelul Ministerului Apărării, al fostei Securităţi sau al serviciilor de informaţii – aveau cunoştinţă despre existenţa grupului din jurul lui Ion Iliescu şi că membrii acestuia discutau, cu ani înaintea evenimentelor din 1989, despre preluarea puterii.

De altfel, un martor în dosar a relatat că încă din 1987 se ştia despre existenţa unei ”organizaţii clandestine denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Naţionale care avea ca scop desfăşurarea de acţiuni împotriva regimului Nicolae Ceauşescu”, formată dintr-o componentă politică şi una militară, din care făceau parte Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, dar şi generalii Nicolae Militaru şi Ion Iăniţă.

Fostul ministru al Apărării din perioada 1980-1985, Constantin Olteanu, a declarat că în 1988 a purtat o discuţie cu generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, în urma căreia a aflat de la acesta faptul că în mod periodic Ion Iliescu, generalul Nicolae Militaru şi alţii se întâlneau şi purtau discuţii despre formarea unui nou guvern, în eventualitatea pierderii puterii de către Nicolae Ceauşescu. Într-o astfel de ipoteză Militaru viza funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Un fost şef al unităţii de contraspionaj pentru ţările socialiste a declarat şi el, în calitate de martor în dosar, că generalul Nicolae Militaru, care a fost numit ministru al Apărării în 26 decembrie 1989, fusese trecut în rezervă în perioada comunistă pentru că în ceea ce îl priveşte serviciile de informaţii româneşti demonstraseră ”un anumit ataşament faţă de GRU”, serviciu secret rusesc. În acelaşi timp, un ofiţer de contrainformaţii militare a declarat că ”generalul Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informaţii al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfăşura o aplicaţie pe hartă cu statele majore ale armatelor ţărilor din cadrul Tratatului de la Varşovia”.

”Nu cunosc motivele pentru care generalul Militaru a fost readus din rezervă după o lungă perioadă de timp în care nu a mai avut contact cu actul de comandă şi a fost numit ministru al apărării naţionale de către domnul Ion Iliescu (….) Cred că numirea sa a avut legătură şi cu participarea acestuia încă din anii 1981-1984 la anumite forme de rezistenţă împotriva regimului Ceauşescu. Cunosc că se afla în legătură cu alte cadre militare active sau în rezervă, într-o activitate ce poate fi numită un complot împotriva regimului Ceauşescu în interiorul căruia Militaru dorea răsturnarea sa pe o cale violentă. Aşadar este posibil ca numirea sa în funcţia de ministru al apărării de către Ion Iliescu să fie o acţiune de recunoaştere a unor merite anterioare. De altfel, Ion Iliescu era la curent cu acţiunile unor grupuri, însă a manifestat tot timpul o prudenţă deosebită”, declara, la rându-i, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu, martor în dosar.

Coroborând declaraţiile martorilor, anchetatorii vorbesc despre ”filosovietismul componenţilor grupului dizident”, în cadrul căruia aripa politică, condusă de Ion Iliescu, îşi subordona aripa militară.

”Din perspectivă istorică se constată că membrii grupului, aflaţi în viaţă la data de 22 decembrie 1989, s-au organizat rapid şi eficient şi au avut un rol esenţial în evoluţia ulterioară a evenimentelor. Cu toţii s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decmebrie 1989 şi intervalul următor de timp. (…) Toţi componenţii „grupului Iliescu” au preluat puterea totală în stat. Iliescu Ion a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani”, notează anchetatorii, care subliniază că apropiaţii lui Iliescu au continuat să deţină, după 1989, pentru perioade lungi de timp, funcţii importante în stat.

Procurorii explică şi de ce existenţa acestui grup a fost ascunsă sau negată în tot acest timp.

”Ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic şi care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluţiei ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989. Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru „grupul Iliescu” o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, fiind cunoscută atitudinea anti-sovietică a majorităţii opiniei publice din România”, se arată în documentul citat.