Social

34 de ani de la asasinarea cuplului Ceaușescu! Dezvăluirile colonelului în rezervă care a condus execuția: „Regret enorm!”

Colonelul în rezervă, Ionel Boeru, cel care a condus operațiunea de execuție a soților Ceaușescu, în decembrie 1989, susține că „regretă enorm” că le-a luat viața celor doi.

Boeru spune că la momentul evenimentelor nu a realizat că procesul soților Ceaușescu a fost doar o mascaradă, decizia fiind deja luată, dar după aceea „și-a dat seama că așa a fost”.

„Am avut discuții inclusiv cu dl. Voican Voiculescu pe care inițial l-am admirat, pentru că el a zis că el n-a știut de ce se află acolo. Nici acum nu vrea să recunoască că el superviza toată acea problemă.

Cel care a organizat totul acolo și a condus totul a fost generalul Stănculescu. Cei care supervizau acea problemă a fost Măgureanu și cu Voican Voiculescu.

De asemenea, pe timpul procesului, şi asta am aflat ulterior de la alte persoane, Stănculescu a fost tot timpul informat de ce se întâmplă în București. Deci după mine exista și o altă variantă.

Stănculescu a jucat la două capete tot timpul. Ion Iliescu era omul KGB-ului şi nu știu dacă Stănculescu a făcut academia la ruși sincer”, a declarat Boeru, la Antena 3.

Șeful plutonului de execuție susține că „regretă enorm” că le-a luat viața soților Ceaușescu

„Singurul lucru pe care îl regret este faptul că am luat viața la doi oameni. Aici regret enorm că n-aveam acest drept. Din punct de vedere psihic și medical ne-a fost rău atunci.

Eu știu ce probleme am cu cei doi care au fost cu mine și care şi acum au probleme mari, la 34 de ani de atunci. Au remușcări, sindrom post-traumatic. Şi eu îl am, mai ales în perioada asta în care ni se aduce aminte. Am momente când mă apuc şi beau pe fond de anxietate”, a mai declarat Boeru, potrivit sursei amintite.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button