Politică

Recorder – Palatul Împăratului: șapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii

Pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un șantier învăluit într-o secretomanie totală. Lucrările se desfășoară în spatele unor paravane și sunt atent supravegheate.

Vila de 1200 mp, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă e a statului și a fost, până nu demult, sediu de partid. De câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reședință pentru o singură familie, după cum scrie în autorizația de construire obținută de Recorder. Iar suma pe care RA-APPS intenționează să o investească aici depășește orice imaginație: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare.

E legitim să ne întrebăm cui i se pregătește. Pe ce și mai ales pentru cine se cheltuiesc, în cel mai mare secret, 7 milioane de euro din bani publici?

Conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuință de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button