Politică

Rafila a tocat 6 milioane de euro: Doar 1% dintre cele 30 de milioane de pastile de iod au fost distribuite românilor

​Doar 383.889 de pastile de iodură de potasiu dintre cele 30 de milioane cumpărate de autorități au fost distribuite până acum românilor în cadrul campaniei gratuite intens promovate chiar de ministrul Alexandru Rafila, arată datele oficiale obținute în exclusivitate de HotNews.ro. Un procent mai mult decât modest – doar 1,27% din totalul pastilelor achiziționate.

383.889 de pastile ridicate de 218.781 de români

Datele transmise de Ministerul Sănătății la solicitarea HotNews.ro nu acoperă și luna septembrie, ci sunt valabile până la data de 31 august 2022, însă sunt cele mai recente date centralizate și puse la dispoziție de autorități.

1. Întrebare HotNews.ro:

  • Câtor persoane le-au fost eliberate în baza prescripţiei medicale comprimate de iodură de potasiu 65 mg în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății, până la această dată?

Răspunsul Ministerului Sănătății:

  • Până la data de 31.08.2022 un număr de 218.781 persoane au solicitat și au ridicat de la farmaciile desemnate comprimatele de iodură de potasiu, în baza prescripției medicale eliberate de medicul de familie.

Autoritățile au cumpărat 30 de milioane de pastile de iod care au costat 6 milioane de euro

De precizat că 7 milioane este numărul de comprimate distribuite de DSP-uri către farmacii, însă numărul total de pastile achiziționate despre care Alexandru Rafila a vorbit public în primăvară este de 30 de milioane.

Ministrul Sănătății preciza, în luna aprilie, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, că cele 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu produse în regim de urgență de Antibiotice Iași au costat „în jur de 30 de milioane de lei”, echivalentul a aproximativ 6 milioane de euro.

Rafila a mai precizat atunci că pastilele de iodură de potasiu nu au fost cumpărate de Ministerul Sănătății, ci de Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat.

Antibiotice Iași a produs de urgență, în luna martie, 30 de milioane de tablete de iodură de potasiu 65 mg.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button