Politică

MITA pentru Schengen!? Guvernul va permite ajustarea prețurilor din contractele de achiziții militare: impact negativ de 1,34 miliarde lei

Surse din cadrul Guvernului afirmă că ajustările de prețurile achizițiilor militare este de fapt șpaga pentru intrarea României în spațiul Schengen, însă olandezii nu ar fi tocmai mulțumiți și există posibilitatea să ne trântească plăcinta în poală până la finele anului. Un eșec al intrării României în Spațiul Schengen va fi o catastrofă pentru actuala guvernare, fapt ce va duce automat și la o prăbușire în sondaje. Sursele afirmă că toate negocierile s-au făcut pe genunchi iar guvernul condus de Ciucă și Ciolacu au împărțit bani la toți cei care se opun aderării României la Spațiul Schengen.

Guvernul vrea să permită ajustarea prețurilor din contractele de achiziții militare, inclusiv cele deja atribuite, în situații excepționale precum escaladarea prețurilor, conform unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului.

„Întrucât ne aflăm în domeniul specializat atribuirii anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, iar procedurile de atribuire organizate în baza OUG nr. 114/2011, respectiv contractele încheiate în baza acestora sunt supuse unui regim juridic derogator, este necesară adoptarea unor dispoziții legale care să prevadă expres posibilitatea modificării – exclusiv sub aspectul prețului – contractului de achiziție publică, în cazul intervenirii unor împrejurări excepționale de natura celor descrise în cuprinsul OG nr. 15/2021 (”escaladarea prețurilor”, ”reducerea în mod forțat a capacității de producție la nivel mondial”, ”diminuarea stocurilor de materiale”)”, arată proiectul pregătit de Guvern.

Prooectul reglementează ajustarea prețului și pentru contractele de achiziție publică de produse/servicii deja atribuite în domeniile apărării și securității, inclusiv a acordurilor cadru atribuite în aceste domenii.

Executivul susține că recentele evenimente survenite în plan geopolitic și geostrategic în imediata vecinătate a României au generat importante efecte economice, atât la nivel regional cât și global, precum majorarea prețului combustibilului, gazului, energiei electrice și al materiilor prime, ceea ce a condus la creșterea costului de producție al produselor industriale finale, inclusiv cele din domeniile apărării și securității, care necesită un grad de prelucarea ridicat și, implicit, un mai mare consum de resurse.

Guvernul afirmă că, în lipsa acestei modificări legislative, există riscul neonorării contractelor de produse și servicii cu specific militar, inclusiv a finalizarii programelor de înzestrare, generat de faptul că la semnarea contractelor nu erau prevăzute costuri care să acopere sumele suplimentare generate de evenimente de natura celor exemplificate mai sus, iar beneficiarii, la momentul semnării contractelor, nu au avut cum să aprecieze situația viitoare a contractelor, aspecte care generează riscuri de întârziere/reziliere sau chiar de blocare a contractelor, cu
implicații asupra capacității de apărare a țării și a situației economice a furnizorilor/prestatorilor.

Impactul bugetar estimat de Guvern este unul negativ, per total, de 1,34 miliarde lei.

Printre contractele militare atribuite deja, care are probleme legate de stabilirea prețurilor și a responsabilităților asociaților, este cel cu compania franceză Naval Group pentru patru corvete Gowind 2500.

Grupul francez Naval Group a fost declarat câștigător în iulie 2019 al licitației demarate de statul român pentru construirea a patru corvete Gowind 2500.

În iulie 2020, Curtea de Apel București a respins definitiv solicitarea companiei olandeze Damen, aflată în competiție cu Naval Group, care a intentat proces Ministerului Apărării Naționale prin care cerea anularea procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde euro pentru achiziția celor patru corvete militare.

În cursa pentru licitație, francezii i-au devansat pe olandezii de la Damen, care urmau să lucreze pe șantierul lor de la Galați, și pe italienii de la Fincantieri, care urmau să colaboreze cu șantierul naval Tulcea.

După ce a semnat în aprilie 2018 un parteneriat cu Șantierul Naval din Constanța, pentru a putea construi corvetele acolo, Naval Group s-a înscris în cursa pentru contractul în care Ministerul Apărării Naționale a pus la bătaie 1,6 miliarde de euro, cu modelul de corvetă Gowind 2500.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button