OUG: Pacienții COVID cu forme ușoare ale bolii sau fără simptome vor sta acasă

Cu spitalele dedicate COVID – tot mai pline, autoritățile încearcă să scadă presiunea pe unitățile medicale.
Astfel, pacienții care au forme ușoare ale bolii sau nu prezintă simptome vor sta acasă și vor fi monitorizați de medicii de familie. Guvernul a adoptat o Ordonață de Urgență în acest sens.
În acest moment, aproape 10.000 de pacienți infectați cu virusul SARS CoV-2 sunt internați în spitalele din țară. Locurile sunt aproape pline, mai ales în marile orașe.
Până acum, toți cei diagnosticați COVID – 19 trebuiau supravegheați timp de 48 de ore în unitățile medicale, iar Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, spune că așa va scădea presiunea pe spitale.
„Medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei Ordonanțe de urgență, să deconteze aceste prestații medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a declarat Ionel Dancă.
Sursa: Europa FM
- Mircea Lucescu – cariera unuia dintre cei mai titrați antrenori români
Mircea Lucescu a murit marți seară, la Spitalul Universitar de Urgență București, la vârsta de 80 de ani, după ce în ultima perioadă s-a confruntat cu probleme grave de sănătate care l-au determinat să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale a României și la colaborarea cu Federația Română de Fotbal. Potrivit unui comunicat … - Mircea Lucescu a murit
Decesul fostului jucător al „naționalei”, antrenor legendar al echipei României și care a condus la succese unice pentru un român importante cluburi din țară și din străinătate a fost anunțat oficial de Spitalul Universitar de Urgență București. Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la la 20.30, au anunțat reprezentantii spitalului.Mircea Lucescu era internat … - Planul primarului Ciprian Ciucu, care îi va înfuria pe șoferi: reducerea numărului de benzi de circulație și limitarea vitezei
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, propune o schimbare semnificativă pentru una dintre cele mai cunoscute artere din București, Calea Victoriei. Planul său presupune reducerea numărului de benzi de circulație și limitarea vitezei, măsuri care, spune edilul, ar avea ca scop creșterea valorii economice a zonei centrale. Anunțul vine într-un context în care mobilitatea urbană din Capitală … - După Paște, comercianții vor crește iar prețurile
Producătorii de pâine au primit proiecte de contracte cu furnizorii de gaze cu 10%, 15%, chiar 20% mai mari, spune Aurel Popescu, președintele Romalimenta. „În domeniul panificației, 80% din pâine se coace cu gaze, astfel că această influență a prețului gazelor nu poate fi evitată sub nicio formă”, avertizează Popescu. Prețurile unor alimente, în special … - Sfânta Lumină va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obținut cu sprijinul autorităților române și israeliene. Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu, delegația română a primit aprobările necesare pentru a aduce Lumina Sfântă în țară. ‘Datorită intervenției Ambasadei …




