Internațional

Stoltenberg se întâlneşte cu ministrul danez al Apărării, după ce Nord Stream 1 și 2 au explodat

Uniunea Europeană (UE) avertizează miercuri împotriva unui atac vizând infrastructuri energetice, într-o declaraţie publicată de către şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

”Orice perturbare deliberată a unor infrastructuri energetice europene este întru totul inacceptabilă şi va face obiectul unui răspuns viguros şi unit”, avertizează Josep Borrell, care se exprimă în numele celor 27 de state membre UE.

”Toate informaţiie disponibile indică faptul că scurgeri (constate la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică) sunt rezultatul unui act deliberat”, subliniază el.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a evocat marţi seara ”un act de sabotaj”, în urma unei convorbiri cu premierul danez Mette Frederiksen.

”Aceste incidente nu sunt o coincidebnţă şi ne afectează pe toţi”, consideră Josep Borrell. 

”Vom susţine orice anchetă vizând să facă lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat şi de ce şi vom lua măsuri suplimentare cu scopul de a ne spori rezistenţa în domeniul securităţii energetice”, anunţă el.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg s-a declarat, la rândul său, îngrijorat de scurgerile de gaze naturale din cele două gazoducte.

El s-a întâlnit miercuri cu ministrul danez al Apărării Morten Bødskov, pentru a fi informat cu privire la situaţie, anunţă NATO.

Pagubele cauzate celor două gazoducte Nord Stream au fost constate în ziua inaugurării unui gazoduct care leagă Norvegia şi Polonia – Baltic Pipe -, cu o capacitate de zece miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, construit cu scopul de a reduce dependenţa UE de gazele naturale ruseşti.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button