Politică

Ambasada Ucrainei, ofensată de adevărul istoric: Bucovina aparține în veci României

Ambasada Ucrainei se arată ofensată de declarațiile fostului ministru de Externe Andrei Marga, privind adevărul istoric în privința teritoriilor furate de URSS de la România și oferite gratuit Ucrainei.

”Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european şi democratic face declaraţii care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internaţional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securităţii şi stabilităţii pe continent.

Asemenea declaraţii nu sunt acceptabile în nicio circumstanţă. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina îşi apără eroic independenţa sa şi securitatea întregii Europe”, a transmis Ambasada Ucrainei într-un comunicat postat pe Facebook.

Andrei Marga, fost ministru, în prezent profesor universitar, a susţinut că ”Ucraina este în frontiere nefireşti” şi trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei şi României.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Comentarii

  1. Absolut minunata aceasta interventie.Nu trebuie sa uitam comportamentul agresiv al politicii Ucrainiene fata de vorbitorii de limba romana si incercarea de a sterge prin legi si amenintare starea fireasca a lucrurilor.Ce stim este urmatorul fapt:parintii rusi ucid parinti Ucrainieni asa cum parintii Ucrainieni ucid parinti rusi ambele tabere sunt conduse inuman si promoveaza o mocirla morala greu de acceptat.La nivel global se doreste subtierea turmei adica un genocid extins prin vaccinare criminala si supunere oarba fata de criminalii statului recunoscuti prin uniforma si aroganta imbecila locul unde nici un intelept nu e apreciat .Intrebare la care sa va raspundeti singuri:Cine ne apara de abuzul oamenilor legii inregimentati in structuri de crima organizata la nivel international care au in subordine institutii de forta ale statelor pentru a intimida,ameninta,talhari si ucide societatea civila?

  2. Autoritățile Ucrainene sunt și au fost încăpățânate nu pe degeaba or avea și rușii ce au cu ei și ei parcă țin Europa că parcă fără ei popoarele Europene nu s-ar descurca și să nu uite că dacă nu ar primi ajutor de echipamente militare și poate nu numai ar fi fost cucerită Ucraina și încă nici deacum nu se știe sigur ce va fi, și Zelenschi are niște concepții greșite nu știu dacă cu bună știință susține ce susține știind că nu e bine dar autoritățile Ucrainene nu există să nu știe că nu au dreptul asupra Bucovinei de Nord și poate a celorlalte teritorii luate de URSS de la celelalte țări în mod abuziv și anexate Ucrainei, numai vin cu niște justificări nefondate că să justifice ei ce fac dar nu e nici pe departe pe corect ,nici acum cînd au simțit pe pielea lor nu s-au învățat minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button