JUSTIȚIEOpinii

Ciprian Demeter: 10 August,  încă o filă de justiție târzie

Cu sinceritate spun că nu mi-am închipuit vreodată că un dosar precum 10 August se va alătura dosarelor Mineriadei și Revoluției. Am crezut în profesionalismul și în independența magistratului post-decembrist pentru care Ion Iliescu este doar un bătrânel care a fost președintele României la un moment dat. Am crezut în entuziasmul înfăptuirii justiției și al politicii corecte insuflate de valorile europene pentru care aș fi fost gata să mă iau la trântă cu toți euroscepticii.

Dar trecând peste stupoarea care mă încearcă şi în demersul firesc al oricărui cetăţean de bună-credinţă, încerc să găsesc un raționament logic la întrebarea: de ce dosarul 10 August 2018 a devenit o altă filă din enciclopedia justiției prea târzii și inutile?!?!

 Să fie oare Dreptatea şi Justiţia noţiuni incompatibile cu raţionamentele şi conştiinţa unor magistraţi care sunt compromişi de slăbiciunile și viciile lor? Să fie vorba oare de niște verigi slabe care sunt speculate de un sistem de informații la fel de compromis, pentru care ADEVĂRUL este doar o noțiune, nu o datorie?

În toate statele civilizate un serviciu de informații are rolul de a proteja cetăţenii, valorile, drepturile şi libertăţile populaţiei. Site-ul de prezentare al SRI promovează misiunea serviciului ca fiind: ”Protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi pentru realizarea securităţii naţionale, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept.”

Ce drepturi și libertăți apără SRI când poporul român a ajuns să fie umilit, în propria lui țară de niște elemente destabilizatoare pe care acest sistem nu a reușit să le izoleze și să le elimine, așa cum ar fi firesc într-un stat­?

Și pentru ca cinismul să fie absolut, acest sistem a reușit să-și devoreze propriile principii și să instituie o singură scară de valoare, BANUL.

Și pentru că prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, SRI are un cod deontologic care debutează cu un citat din….. mare atenție vă rog…….. Goethe: „acolo unde trebuie să încetez să mai fiu moral, nu mai am nicio putere”. Gândirea mea analitică mă face să mă întreb câți dintre angajații SRI știu cine este Goethe, mai ales în condițiile în care mai mult de jumătate dintre ei sunt absolvenți ai facultăților de filosofie. Întrebarea este retorică, însă are un răspuns pe care mulți îl intuim.

Pe vremuri era o piesă de teatru cu Birlic, Doctor în filozofie, adaptare după nuvela omonimă a lui Branislav Nušic. Birlic interpretează rolul unui negustor înstărit pentru care era foarte important ca fiul său să fie doctor în filozofie pentru că era ceva care dădea foarte bine în societate, deoarece toți oamenii sunt filozofi, dar doctori nu prea… Ignoranța personajului merge până acolo încât este capabil să depună o acțiune de divorț în care invocă faptul că nora sa l-a înșelat pe fiul său cu Goethe….

Trecând peste momentul Doctor în filozofie, nu pot să nu constat că în fața acestui citat orice om este dezarmat de orice sentiment negativ la adresa acestei instituții, doar că SRI a devenit o instituție a formelor fără fond și a citatelor grandioase pe care au reușit să le golească de însemnătate prin activitatea desfășurată.

Văzând ce s-a întâmplat în ultimele zile, constat cât de vulnerabili suntem la nivelul unui stat de drept. Dacă, până astăzi, am asistat la un război al unor servicii străine pe teritoriul patriei noastre, se pare că de acum asistăm la un război la granițele României. De aceea, este momentul pentru acțiuni clare și lucide care privesc reformarea unei serviciu de informații, având în vedere datoria acestuia de a servi interesul României. Este greu, ca după două secole de angajări în sistemul public pe criterii pecuniare, și nu de performanță, să credem că toată degringolada în care se află România este o întâmplare.

Spectacolul mediatic este la mare preţ pentru că oamenii au nevoie de circ şi doar de puţină pâine pentru a simţi că trăiesc. Şi atunci, de unde mai poate străbate încrederea în justiţia din România? Unde mai poate fi credinţa omului că nişte funcţionari ai statului, deşi magistraţilor li se pare această denumire una marginală, mulţi dintre ei crezându-se nişte fiinţe superioare şi care nu au fost atinse nici în treacăt de muritorii de rând, îşi desfăşoară activitatea în slujba adevărului şi a dreptăţii!?

Invocând faptul că dreptatea şi adevărul sunt valorile supreme după care se ghidează în înfăptuirea actului de justiţie şi nu emoţia publică, dosarul 10 August a fost clasat la fel ca şi cele privind Mineriadele, perpetuându-se, în acest fel, confuzia în care ne place să fim ţinuţi, căci justiţia din România nu-şi găseşte nici resursele, nici motivaţia pentru adevăr. Nu despre emoţia publică este vorba în aceste cazuri, ci despre funcţia de prevenţie pe care o pedeapsă o are.

Am trecut peste Revoluţia din 1989,  Mineriade şi 10 August, dar după 33 de ani, România nu mai are putința de a reuși o renaștere națională. Acestea sunt doar câteva motive pentru care justiţia din România va fi doar o justiţie târzie şi, de cele mai multe ori, nulă.

În România secolului XXI, politica de stat este una care încurajează în mod deliberat crimele împotriva umanităţii, iar în acest moment nu există autorităţi şi instituţii care să cerceteze şi să pedepsească aceste acte. România a fost lăsată de izbelişte în mâna unor “oameni competenţi” care se agaţă de putere şi de bani cu preţul vieţii noastre şi tocmai lipsa noastră de reacţie îi încurajează şi îi menţine în funcţii. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button