Internațional

Erdogan s-a vândut Rusiei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat că livrările de gaze ruseşti către Turcia vor fi plătite în ruble, a informat sâmbătă presa turcă, transmite Agerpres, care citează France Presse.

„Un aspect pozitiv al vizitei noastre la Soci este acordul nostru cu dl. Putin privind rubla. Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei şi Rusiei”, a declarat şeful statului turc reporterilor la bordul zborului său de întoarcere de la Soci (Rusia), pe malul Mării Negre, unde s-a întâlnit vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin.Cei doi preşedinţi au convenit că livrările de gaze ruseşti către Turcia vor fi „plătite parţial în ruble”, a anunţat vineri seară viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak.Erdogan nu a precizat volumul tranzacţiilor viitoare în ruble.Rusia încearcă de luni de zile să-şi impună moneda în reglementările internaţionale împotriva euro şi dolarului, pe fondul sancţiunilor economice occidentale fără precedent împotriva Moscovei din cauza invaziei Ucrainei.

Deşi a condamnat rapid ofensiva rusă, Turcia a optat pentru neutralitate între cele două ţări şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.În 2021, Rusia a reprezentat aproximativ un sfert din importurile de petrol ale Turciei şi 45% din achiziţiile sale de gaze naturale.Plata pentru gazul rusesc în ruble, chiar şi parţial, ar putea permite Turciei să nu-şi epuizeze în continuare rezervele valutare în dolari.Potrivit economiştilor, guvernul turc a cheltuit anul trecut zeci de miliarde de dolari încercând să oprească prăbuşirea lirei turceşti, care şi-a pierdut aproape jumătate din valoare într-un an.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button