Știrile 60m.RO

Urgențe la Spitalul Gr. Alexandrescu: Prin ce trece un copil consultat după 5 ore de așteptare

În urmă cu 3 zile, un jurnalist „Newsweek România, mama unui copil de un an, a așteptat cinci ore pentru un consult „de urgență” la Spitalul Clinic de Urgență de Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Nu a fost prima problemă gravă descoperită în spital.

De la venirea în spital, până la obținerea unui tratament la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” a durat 5 ore. Triajul a durat 30 de minute și eliberarea unui pat peste 4 ore.

Copilul a fost văzut de doi asistenți și de doi medici. Deși în plină criză COVID, nu toți părinții aveau mască. Unii o purtau necorespunzător. Niciun medic nu le-a cerut să poarte mască.

Regulile COVID de distanțare nu existau și nici nu puteau fi instituite, în holul spitalului fiind foarte mulți oameni. În sala de așteptare, care nu avea mai mult de 20 mp, așteptau zeci de persoane, adulți și copii. Poate, spre 40. Dezinfectanții pentru mâini lipseau, iar timp de 5 ore nimeni nu a curățat scaunele dintr-o încăpere supraaglomerată în plină pandemie de COVID.

Nu exista, în incinta UPU Alexandrescu, posibilitatea de a cumpăra nici măcar o sticlă de apă. La ora 15, chioșcul de unde puteai cumpăra produse era închis. La singurul dozator, apa era foarte rece.

Din relatările părinților prezenți la spital veți înțelege că experiența descrisă mai jos nu a fost un accident.

Cinci ore la „Urgențe” la Spitalul Grigore Alexandrescu


„Într-un an și 3 luni am ajuns la Grigore Alexandrescu de 3 ori. Prima dată am ajuns când copilul meu avea 8 luni pentru că luase COVID. Apoi, la un an a făcut enterocolită, iar acum m-a trimis medicul pediatru de urgență.

Copilul meu, Bebe cum îi zic eu, avea pe el niște bubițe care au pornit din zona nasului și care s-au extins peste tot pe zona feței și puțin pe piept. Putea avea orice: pojar, pojărel, mână-gură-picior, dar faptul că era posibil să aibă ceva foarte contagios și putea da și la ceilalți pacienți nu a contat.

Am ajuns la Grigore Alexandrescu și m-am dus la Unitatea Primiri Urgențe. De departe se vedea o coadă la intrarea în secție. În fața mea erau 5 persoane, iar în spatele meu s-au așezat cel puțin tot atâtea. Cu toții așteptam să ajungem în fața unui domn îmbrăcat în haine roșii și cu un halat alb. În spatele lui era o bandă roșie, altfel încât să nu poți trece decât după ce te lăsa cel de la intrare.

După aproape 30 de minute ne-a venit și nouă rândul. Din spatele măștii, domnul ne-a întrebat de ce am venit, dar nu a notat nimic din ce am zis. Apoi, ne-a pus un set de întrebări standard COVID: dacă am ieșit din țară, dacă am avut contact cu persoane cu Covid, dacă avem miros, gust etc. I-am dat datele mele și pe cele ale copilului și ne-a poftit în sala de așteptare.

Am venit cu o problemă, să nu plecăm cu alte 5


Sala de așteptare era plină de copii cu părinți. Erau copii, de la nou-născuți, care abia se vedeau din brațele mamei ce stătea în picioare, până la tineri de 17 ani. Majoritatea copiilor erau vizibil plictisiți și se scurgeau pe vreun scaun, ori plângeau, ori stăteau îmbufnați cu ochii în telefoane. Toți aveau o suferință.

Unii aveau otită, alții enterocolită, alții vin răciți cu febră, mai sunt copii cu pojar, iar unii au chiar COVID, potrivit rapoartelor zilnice. Camera de așteptare nu era foarte mare și nu toți părinții purtau măști.

Când am realizat posibilitatea că Bebe ar putea scăpa de bubițe, dar s-ar putea întoarce acasă cu alte câteva probleme de sănătate, inima mi s-a făcut cât un purice. Mi-aș fi dorit să ne ascundem într-un colț până ne băga cineva în seamă, dar copilul meu de 1 an și 3 luni tocmai a realizat că poate și să alerge.

Sala este în formă de L, iar pe jos are buline colorate, ca un fel de trasee către diverse secții. Pe pereți sunt personaje din desene care îl atrăgeau pe Bebe. Nu l-am lăsat să atingă. În tot timpul în care ne-am aflat acolo, nu a trecut nimeni să dea nici macar cu o cârpă uscată pe scaune sau cu un pulverizant pe jos.

Aproape că vrei să aibă ceva copilul tău

După aproape o oră de stat în sala de așteptare, pe lângă jumătatea petrecută la coada de la intrare, o asistentă a strigat numele copilului și ne-a băgat într-o cameră anexă, care este, în realitate, doar o altă sală de așteptare. În această cameră sunt 4 paturi. Primul pat este, de fapt, o masă de schimbat pentru copii.

Asistentele bagă câte 5 copii-pacienți. Dacă ești strigat primul, te alegi cu masa de schimbat, unde părintele nu are loc să-și lase lucrurile sau unde să se așeze. Iar dacă ești strigat ultimul, te alegi cu „al cincelea pat” care este un scaun. Din fericire am avut noroc și am prins unul dintre paturi.

Data trecută, când am venit cu copilul bolnav de Covid, am prins loc la masa de schimbat. Atunci, am așteptat două ore, era și iarnă și aveam de ținut hainele mele și ale copilului. Copilul fiind bolnav, simțea nevoia să fie ținut în brațe. Două ore am stat în picioare, cu un copil de 8 luni în brațe.

Revenind la experiența actuală. Am așteptat cam 45 de minute ca să ne vină rândul la un al doilea triaj. I s-a luat temperatura copilului și am spus, încă o dată, de ce am venit.

După asta, ne-am întors în sala de așteptare. În această cameră, pe unul dintre pereți, este un televizor mare unde apare numele copilului și codul de culoare, care indică gravitatea problemei și cât trebuie să aștepți. Până îți apare numele pe ecran, aproape că te rogi ca tu și copilul să fiți considerați o urgență, un cod galben măcar, poate, poate te bagă cineva în seamă. Conform unui panou afișat langa televizor, codurile galbene ar trebui să fie preluate în maxim 15 minute, dar de cele mai multe ori, trece aproape o oră, din cauza sistemului ineficient de dublă triere. Noi am fost cod verde. Ar fi trebuit să mai asteptăm încă o oră , deși așteptam, deja, de mai bine de două.

Ceata lui Pițigoi


Neavând încotro, am început să socializez. O mămică venise cu un copil de 3 ani care se lovise la nas, iar acum nu mai putea respira decât pe gură. Aștepta de 3 ore. O altă femeie avea un copil de 6 luni și astepta de 5 ore să intre la ORL. Mulți copii aveau febră mare, iar vreo doi vomitau incontrolabil într-o tăviță de carton. O fetiță, cam de 4 ani, a început să se agite și să plângă pentru că o durea foarte tare o ureche.

Tatăl ei a început să se certe cu asistentele cerând să-i dea un calmant, însă a fost refuzat. Fetița urla și nu a mai durat mult până când un bebeluș a început să plângă, și apoi încă unul.

Fără ajutor


Trecuse încă o oră și nouă tot nu ne spunea nimeni nimic. Până la urmă, nu am mai rezistat și aproape am sărit pe o asistentă care nu a vrut să se oprească, după ce am încercat să opresc cu ,,Fiți drăguță!”.

Mi-a zis să aștept că spitalul este plin. Voiam să aflu doar câți pacienți mai avea Bebe în față, dar răspunsul m-a șocat. Fișa lui nu era de gasit. Asistenta îmi spunea că trebuie să ma înregistrez din nou, la ambele triaje. În timp ce îi explicam că au trecut multe ore de când ne-am înregistrat, a apărut o altă asistentă cu 3 fișe în mână, printre care și cea a lui Bebe.

Între două glume, asistentele s-au îndurat și de copil


Am fost băgați într-un salon, asemănător celui de la al doilea triaj. Deși erau doar 4 paturi, erau cel puțin 10 asistente și infirmiere care glumeau între ele, mai scriau câte un rând pe o fișă…

Într-un final, una dintre asistente s-a îndurat de noi, s-a uitat pe fișa copilului și a zis că se duce să cheme doctorul pediatru la care fusese Bebe repartizat. Medicul a venit în mai puțin de 10 minute după ce a fost chemat de asistent. Deși la Grigore Alexandrescu aștepți de ți se face rău, medicii sunt competenți.

S-a uitat la bubițele de pe el, l-a controlat în gât și în urechi și i-a pus un diagnostic lui Bebe, ne-a zis ce tratament ar urma să ne dea. Ne-a cerut să așteptăm să ne ducă o asistentă la ORL, iar după consultul specialistului să revenim în salon pentru rețetă. Asistenta a intrat în cabinetul medicului ORL, a lăsat fișa înăuntru, apoi ne-a cerut, iarăși, să așteptăm pentru că nu era înăuntru doamna doctor.

Am ajuns, iarăși, în sala de așteptare.

După alte 40 de minute de așteptare, am întrebat asistentele dacă mai vine cineva să ne vadă copiii. Doi părinți așteptau de o oră și jumătate. A apărut doctorul. Consultul pacienților din fața mea a durat 10 minute.

Final


După consultul medicului ORL, ne-am întors în salonul unde ne consultase medicul pediatru mai devreme. Am primit o rețetă de la pediatru și un bilețel cu numărul cabinetului ambulatoriu al unei sucursale Grigore Alexandrescu. Ne-a recomandat să mergem să-l vadă și un dermatolog. Nu îmi venea să cred ca în sfârșit s-a terminat.

Ce merge bine și ce merge prost
Ca să încep cu lucrurile pozitive: majoritatea medicilor, cel puțin pediatrii sunt foarte buni și nu primesc bani, „atenții”. Minusurile sunt multiple: aștepți și afară, indiferent de vreme, doar ca să ajungi la un așa zis triaj și să poți intra în sala de așteptare. Acolo, din lipsa spațiului, poți stai alături de copii contagioși.

După primul triaj, urmează un al doilea triaj. Aici, în plus măsoară temperatura copilului, apoi iar să ajungi în sala de așteptare și abia de acum încolo aștepți să te preia un medic. În sala de așteptare scaunele sunt foarte puține.

Cel mai mare minus sunt paturile insuficiente la UPU.

Sunt situații în care ești conștient că vei ajunge la spital și te pregătești cu 2 litri de apă pentru copil și alți 2 pentru tine, cu banane, biscuiți, mere etc, dar sunt situații în care ajungi pentru că ai chemat salvarea pentru că vomita incontrolabil copilul și în goana să îți iei buletinul și certificatul copilului și poate o jucărie în geantă, toate astea în timp ce te îmbraci și pe tine, și pe cel mic, uiți să iei gustări. În spital nu poți cumpăra nimic din toate astea. Sper să nu mai ajung niciodată în acel spital, în acea cameră de așteptare, plină cu copii bolnavi și cu mame cu ochii în lacrimi.”

Menționăm că, într-o singură zi, au fost raportați 584 de minori infectați cu COVID. Redacția a trimis mai multe întrebări legate de acest subiect atât spitalului, cât și Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății ne-a transmis „că informațiile vă pot fi furnizate de către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu”, astfel că solicitarea a fost redirecționată către această unitate sanitară pentru formularea unui răspuns, conform competențelor instituționale”. Spitalul nu a oferit un răspuns până în momentul publicării articolului.

Întrebările trimise de Newsweek România către Spital și Ministerul Sănătății:

  1. Care este timpul mediu de așteptare din momentul în care un pacient ajunge la UPU/spital până când este consultat de doctor și primește diagnostic și tratamentul final ?
  2. Câți pacienții au fost examinați în Unitatea Primiri Urgențe în fiecare zi în ultima săptămână (25-31 iulie 2022)?
  3. Câți dintre aceștia au avut COVID?
  4. Câți minori s-au prezentat la UPU în luna iulie a anului curent?
  5. Ce măsuri împotriva raspândirii COVID se aplică în sala de așteptare?
  6. Câte paturi sunt prevăzute în secția UPU?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button