Politică

Săgeți de la Budapesta: Cei ce se opun autonomiei transilvănene îl urmează pe Ceauşescu

La Universitatea de vară din Băşile Tuşnad, un român, nebun de legat, numit Mihai Târnoveanu, care este de altfel şi liderul organizaţiei extremiste, antimaghiare din România, Calea Neamului, a încercat împreună cu câţiva dintre tovarăşii săi să perturbe discursul premierului Viktor Orbán, scrie publicația pro-guvernamentală Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară), citată de Rador.

Provocatorii au demonstrat cu strigăte puternice şi cu un afiş cu inscripţia „Ceea ce este etern – Transilvania pământ românesc”, până când organizatorii i-au condus afară din zonă.

Aceşti oameni – care s-ar putea să fi făcut cunoştinţă în cârciumile româneşti cu „istoria transilvăneană” inspirată de teoria neştiinţifică daco-romană – sunt probabil şi pe placul preşedintelui român Klaus Iohannis.

Acesta manifestă aceeaşi atitudine faţă de năzuinţele spre autonomie ale maghiarilor din Transilvania ca şi provocatorii din Tuşnad. Dl Iohannis, născut în Sibiu şi fiind multă vreme primar al localităţii, cunoaşte mult mai bine istoria reală a Transilvaniei decât scandalagii inculţi, cu toate acestea manifestă aceeaşi atitudine cu cea a acestora.

Numitorul comun care îi leagă este antimaghiarismul bolnăvicios.

Preşedintele român ştie cu exactitate că înaintea primului război mondial, Transilvania nu a aparţinut niciodată acelei Românii care nici nu a existat timp de secole ca stat independent – în schimb era parte constitutivă organică a Regatului Ungar încă de la începuturi.

Este adevărat că din 1570 a devenit un principat cu numele (după gonirea turcilor, Habsburgii nu au realipit-o Ungariei) şi doar în 1848, apoi din 1867 a putut redeveni din nou parte a Regatului Ungar, dar niciodată nu s-a pus sub semnul întrebării faptul că ceele mai puternice legături ale sale îl leagă de Ungaria.

În discursul său de la Tuşnad, László Tökés a menţionat că preşedintele Iohannis l-a privat între altele de decoraţia Steaua României, deoarece a susţinut autonomia Ţinutului Secuiesc. Episcopul reformat de odinioară, fost europarlamentar şi erou al revoluţiei române din 1989, a intentat un proces vizând anularea deciziei nedrepte, dar după cum a spus nu are inceredere că va beneficia de o decizie favorabilă atâta vreme cât preşedintele Iohannis va fi în funcţie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button