Politică

Parlamentarii au idei trăznite: Consumatorii de droguri, trimiși direct în închisoare

Tratăm dependența cu închisoarea. Asta propun parlamentarii. Senatul a aprobat un proiect de lege prin care toți consumatorii de droguri să ajungă direct în spatele gratiilor. Nicăieri nu se vorbește, însă, despre cum pot fi ajutați. Centre de consiliere sunt prea puține iar finanțarea pentru astfel de programe, zero.

O luptă continuă cu creierul şi corpul – aşa este fiecare zi din viaţa unui narco-dependent.

Gigel Lazăr, asociaţie prevenire consum: Din păcate, asta mic, cere mai mult în momentul în care ai ajuns dependent.

Este un joc în care a intrat fără să vrea și din care se chinuie să iasă cu ajutorul specialiștilor.

Dependent droguri: Eram într-un grup, de mai mulți oameni și, la un moment dat, cineva mi-a întins o țigară. Și apoi a urmat încă o petrecere și încă o petrecere și încă o petrecere după care s-a restrâns treaba și petrecerea era din ce in ce mai mică, cu oameni mai puţini. Noi nu știam absolut nimic despre treburile astea și ne-am trezit dintr-odată prinși de ceva.

Monica Dan, psiholog: Se simt că şi cum nu ar există, că și cum sunt o cantitate, nu sunt văzuți de societate. E o lupta redutabilă şi e nevoie de multă voinţă şi de multă cooperare.Acum, toţi cei care ştiu că au nevoie de ajutor au libertatea să-l ceară. Un proiect de lege își propune, însă, să-i trimită pe toţi cei care au drogul în sânge, la închisoare.Parlamentarii care l-au semnat și inițiat nu vor să vorbească despre proiectul de legeFlorin Roman, co-iniţiator: Eu sunt co-iniţiator, iniţiator e domnul Cupşa. Eu nu vorbesc atunci când nu depun proiecte.Reporter: Da, dar aţi semnat şi dumneavoastră.Florin Roman, co-iniţiator: Evident că sunt de acord.Reporter: Nu mai bine îi ajutăm pe dependenţi decât să îi pedepsim?Florin Roman, co-iniţiator: Vă rog luaţi legătura cu domnul Cupşa.

Forma aprobată de Senat și trimisă deputați pentru validare presupune, printre altele, eliminarea amenzilor pentru consum și înlocuirea cu pedepse cu închisoarea. Pentru drogurile de risc, cum este de exemplu marijuana pedeapsa ar putea fi între 1 și 5 ani de închisoare, chiar dacă vorbim despre o singură doză pentru consum propriu, iar pentru drogurile de mare risc aşa cum este cocaină, pedeapsa propusă este între 2 şi 7 ani de închisoare.

Gigel Lazăr, asociaţie prevenire consum: Este absolut frapant că se pot gândi politicienii la aşa ceva. Iar acolo trebuie foarte multă compasiune şi umanitate pentru că încă o dată spun ei nu sunt paria, sunt victimele unui sistem care nu a ştiut să facă nici prevenire şi nici combatere a consumului de droguri.

Măsura este una periculoasă, spun chiar cei care-i tratează pe dependenţi

Dr. Dan-Antoniu Ursu, specialist psihiatru: Cei mai mulţi nu urmează un tratament, preferă să suporte o cură de dezintoxicare. Dar in schimb se vor specializa in consumul si traficul de droguri pentru ca asa cum stim in inchisoare astfel de cunostinte sunt transmise de la om la om.

Dacă legi care pedepsesc avem, de prevenţie nu vorbeşte nimeni. Mulţi dintre cei care se tratează în centre private abandonează repede, preferând să dea banii ca să-şi hrănească adicţia.

,Dependent droguri: La mine momentul în care m-am oprit şi am cerut ajutor a fost momentul in care am conștientizat ca este o stare de război in care frontul de lupta sunt eu.Totul era in mine.Gigel Lazăr, asociaţie prevenire consum: Dacă vorbim despre consiliere, se porneşte de la 200 de lei şedinţa pt un psiholog iar dacă vorbim despre tratamente cu pareta medicamentoasă se ajunge şi până la 5.000 de euroMulţi dintre dependenţi apelează şi la Agenţia Naţională AntidrogAcolo, cazurile severe, sunt tratate cu metadonă, care, faţă de costurile suportate de stat pentru un deţinut este.

Dr. Dan-Antoniu Ursu, specialist psihiatru: Mult mai ieftină, cred că de câteva sute de ori. Şi metadonă are avantajele că în primul rând reușește să stabilizeze un consumator de droguri, de heroină în special. Astfel încât să nu mai aibă nebvoie de doză zilnică. Asistență medicală psihologică și socială costă mai puțin decât toate celelalte costuri ale unei societăți cu el.

Numărul celor dependenţi este mai mare decât pot suporta acum centrele de asistenţă. Ultimul raport al Agenţiei Naţionale Anti Drog spune că 10% dintre românii cu vârste între 15 şi 64 de ani au consumat droguri măcar o dată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button