Internațional

Probleme în paradis: Mark Zuckerberg anunță concedieri la Facebook/Meta

Mark Zuckerberg a anunțat că Meta/Facebook își va „micșora” multe dintre echipe și va reduce numărul de angajări pe care le va face în cursul anului următor, relatează Business Insider.

Zuckerberg a spus că se așteaptă ca Meta să „facă mai multe lucruri cu mai puține resurse” și că echipele deja existente în cadrul companiei vor fi reduse „pentru a ne putea transfera energia către alte zone din interiorul companiei”.

CEO-ul Meta/Facebook a făcut anunțul în timpul întrunirii de miercuri privind rezultatele financiare ale companiei din trimestrul doi. Facebook, care și-a schimbat numele oficial în Meta anul trecut, a raportat un declin al veniturilor cu 1% față de aceeași perioadă din 2021, o premieră pentru compania lui Zuckerberg.

Jurnaliștii de la Insider au scris anterior că Facebook ar putea concedia până la 10% din angajații săi până la sfârșitul anului.

Metaversul lui Mark Zuckerberg nu decurge conform planurilor

Meta a anunțat de asemenea că nu va mai plăti publicațiile americane pentru știri. Începând cu 2019, aproximativ 50 dintre cele mai mari publicaţii din Statele Unite au avut un acord cu Meta/Facebook prin care platforma socială plătea pentru preluarea ştirilor.

În 2021 business-ul legat de Metavers al Meta a înregistrat o pierdere de 10 miliarde de dolari iar planurile lui Zuckerberg ca utilizatorii Facebook să facă tranziția spre metaversul companiei nu par să decurgă conform așteptărilor.

Numeroși antreprenori din sectorul tech printre care Elon Musk și Jack Dorsey au criticat dur proiectul din cauza îngrijorărilor față de protejarea vieții private a utilizatorilor și a modului în care societatea ar putea evolua odată intrată în realitatea virtuală.

Meta/Facebook se confruntă cu tot mai multe probleme

La problemele cu metaversul s-au adăugat și cele legate de concurența tot mai mare cu care Facebook se confruntă din partea altor rețele de socializare, cu precădere TikTok, dar și a altora mai mici specializate pe anumite nișe.

La începutul lunii februarie prețul acțiunilor Meta/Facebook s-a prăbușit la bursă, înregistrând cea mai mare pierdere din istoria bursei americane. Declinul a continuat și în lunile care au urmat.

Pe lângă aceste probleme, compania lui Mark Zuckerberg este anchetată de numeroase autorități de reglementare din întreaga lume din cauza practicilor sale privind protejarea datelor personale și a modului în care a manipulat algoritmii platformei.

Cel mai recent, Meta a fost dată în judecată de o altă companie americană cu același nume, care îl acuză pe Zuckerberg că a ignorat complet faptul că deținea o marcă comercială pentru nume.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button