Internațional

Xi Jinping l-a avertizat pe Joe Biden „să nu se joace cu focul” în ceea ce priveşte Taiwanul

Preşedintele Chinei Xi Jinping şi omologul său american Joe Biden au avut, joi, timp de două ore, o discuţie „sinceră şi profundă”, în cursul căreia liderul chinez l-a avertizat pe şeful de la Casa Albă să „nu se joace cu focul” în ceea ce priveşte Taiwanul.

„Cei care se joacă cu focul, în cele din urmă se ard”, i-a spus Xi lui Biden, citat de agenţia China Nouă.

„Sper că partea americană înţelege perfect acest lucru”, a adăugat el.

Potrivit agenţiei de stat, „cei doi preşedinţi au apreciat că discuţia lor telefonică a fost sinceră şi profundă”. .

Beijingul vede Taiwanul ca pe teritoriul său şi a ridicat în mod repetat spectrul anexării acesteia cu forţa, dacă este necesar.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwan, dar sunt obligate prin legea SUA să ofere insulei mijloacele de a se apăra.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button