Social

Peste o treime din suprafaţa arabilă a judeţului Vrancea este calamitată

Peste o treime din suprafaţa arabilă a judeţului este calamitată în acest moment, dar Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Vrancea continuă să primească rapoarte operative pentru culturi calamitate, potrivit directorului instituţiei, Ticu Costandache, potrivit Agerpres.

„Primim încă rapoarte operative pe cultura de toamnă până la 1 august. Avem termen până la 15 august pentru întocmirea proceselor verbale şi ulterior a situaţiilor centralizatoare. Până în prezent, s-au primit rapoarte operative pentru o suprafaţă de 52.980,65 de hectare de teren agricol pe care culturile au fost afectate de secetă din care 29.517,96 hectare pe culturi de toamnă, iar restul pe culturi de primăvară, pentru care avem termen însă până în luna noiembrie a acestui an”, a declarat Ticu Costandache.

Potrivit directorului DAJ Vrancea, cea mai mare suprafaţă calamitată, circa 24.000 de hectare, a fost însămânţată în toamnă cu grâu.

Rapoarte operative pentru culturi calamitate s-au primit inclusiv pentru cultura de legume, circa zece hectare de teren fiind în această situaţie.

Suprafaţa agricolă a judeţului Vrancea este de aproximativ 256.000 hectare, din care 148.200 de hectare de teren arabil, 26.900 hectare de viţă-de-vie, aproximativ 3.600 hectare de livadă, iar restul fâneţe şi păşuni.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button