Opinii

Ungurii să nu uite că trăiesc în UE, nu pe Volga

Ungaria, calul troian al Rusiei în Uniunea Europeană incită masele împotriva Occidentului decadent și proslăvește tezele Kremlinului, chiar de la Băile Tușnad în România. Românii trebuie să înțeleagă că au în față o retorică foarte bine pusă la punct în laboratoarele Kremlinului, astfel Viktor Orban a devenit extrem de popular și în țara noastră deși acesta militează pentru autonomia așa zisului ținut secuiesc, practic disoluția statului român, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Comisia Europeană a acordat Ungariei termen de o lună să răspundă îngrijorărilor sale cu privire la statul de drept, înainte de a cere guvernelor Uniunii Europene să suspende o parte din fondurile pe care Ungaria le va primi în cadrul bugetului din perioada 2021-2027 al blocului comunitar, relatează Reuters.

Suspendarea fondurilor de coeziune, peste 5,8 miliarde de euro din granturile fondurilor de recuperare care sunt încă îngheţate, ar fi o lovitură majoră pentru economia maghiară, care este afectată de o monedă devalorizată, creşterea costurilor de împrumut, creşterea deficitului bugetar şi nivelul ridicat al inflaţiei.

Obrăznicia lui Viktor Orban

Parlamentul ungar a adoptat marți, 19 iulie, o rezoluție ce arată obrăznicia guvernului maghiar condus de Viktor Orban. Ungaria a propus transformarea Comisiei Europene într-o instituție neutră politic și ideologic și dizolvarea Parlamentului European.

Viktor Orban susține toate tezele emise de Kremlin, pentru a primi gaze și petrol la prețuri mici din Rusia. Ministrul de externe de la Budapesta a aterizat în biroul lui Serghei Lavrov acum câteva zile pentru a negocia un nou cotract pentru gaze ieftine.

Orban spune că doar cu oameni ca Donald Trump și Angela Merkel la putere în SUA și Germania nu am fi avut un război în Ucraina, de parcă noi românii nu am fi conștienți de acest lucru având în vedere bezelele dintre cei doi lideri occidentali și Putin. În opinia lui Orban, Ucraina va pierde războiul cu Rusia, iar Occidentul decadent va avea și el de suferit.

„În acest război, strategia occidentală se construieşte pe patru piloni. Este o strategie logică, raţională pe hârtie, poate este bazată şi pe cifre. Primul pilon este că Ucraina nu e singură, ci prin instructori militari anglo-saxoni şi cu armament NATO poate câştiga războiul împotriva Rusiei, ăsta e primul enunţ. Al doilea enunţ strategic este că sancţiunile vor slăbi Rusia şi vor destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea pilon, al treilea element strategic, a fost că consecinţele economice ale sancţiunilor, care ne vor atinge şi pe noi, vom fi capabili să le gestionăm, adică pe ei îi va durea mai mult iar pe noi mai puţin. Şi a patra raţiune strategică a fost că lumea se va alinia în spatele nostru, deoarece noi avem dreptate. În loc de asta, în urma acestei strategii minunate, situaţia stă în felul următor: stăm într-o o maşină ale cărei toate cele patru roţi s-au dezumflat. Este evident că astfel nu vom câştiga nici un război. Ucraina niciodată nu va câştiga războiul împotriva Rusiei cu ofiţeri instructori americani şi cu armament american”, a declarat premierul Orban, potrivit traducerii oficiale de la Băile Tușnad.

Ungurii nu trebuie să uite că trăiesc în UE, nu pe Volga, iar acțiunile lor belicoase s-ar putea sfârși prost, deoarece UE are destule arme contra săgeților lui Putin de la Budapesta. Se pot tăia fondurile din PNRR, fondurile UE, iar într-un scenariu și mai sumbru, băncile maghiare ar putea fi supuse sancțiunilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button