Știrile 60m.RO

Hoitarii, ultimul articol scris de Fănuș Neagu

Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veșniciei un scriitor ro­mân de prestigiu, imediat, din deșertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari ca­re se reped să-i smulgă celui dis­pă­rut orice urmă de virtute sau talent.

Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: va­lul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra cri­ti­cului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vla­di­mir Tismăneanu, precum și vârtejul de isterie barbară dezlănțuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Țin să precizez că n-am schimbat în viața mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniți. Nu-i dușmănesc, nu-i prețuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenți.

I-am privit uluit cum împroșcau cu bale de turbare pe acești colegi ai mei pe care i-am iubit o viață întreagă și mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloși: Cum de îndrăzniți să ne înjurați morții chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeași vehemență. Sunteți doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înțelegem, aveți tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteți de-a dreptul ticăloși când voi, fiii unor torționari comuniști, veniți și îi acuzați pe prietenii noștri dispăruți că fac parte din șirul marilor vinovați care au întronat și slujit dictatura stalinistă în România.

Să tragem răbojul din grindă și să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub nu­me­le de Leon Tisminețchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ și până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovie­ti­ce tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hrușciov a aprobat să fie eli­mi­nat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lu­crător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent ope­re­le lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scă­pă­rătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: „Sti­mate tovarășe N, pentru victoria revoluției împușcă-i imediat pe toți culacii din gubernie, pe toți țăranii mijlocași și și pe șovăielnici”. Acest și adverbial îi dă și astăzi emo­ții calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea „opere”, tatăl lui Mihai Un­gheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înțelege de la sine, el a impus comunismul în România.

Și acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăț o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să știu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filo­zof (cu s sau cu z, nu știu cum îți convine?), vrei să treci de-a curmezișul prin toate șanțurile.

Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet ex­cep­­țional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul co­mu­nismului (adică în timpul vieții noastre!), a scris când n-a avut încotro și versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăști, încât îmi vine să cred că eu, și nu dum­nea­ta, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 și 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura că­ruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizațiilor de tineret cu următorii tovarăși din conducerea superioară: Ioșka Chișinevski, Leonte Răutu și Ofelia Manole.

Chișinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toți comuniștii care au pus pingeaua pe grumazul țării ăsteia. Răutu nu lăsa să miște nici frunza, nici ramul și nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarășa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucu­rești, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut și care mi-au rămas în inimă ca mari maeștri preferau să ajun­gă în Piața Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarășa Manole. Cred că nici Elena Ceaușescu n-a reușit decât arareori s-o egaleze pe tovarășa Manole. Cu toții au răsuflat ușurați în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarășei, a introdus două rafale de gloanțe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai ști ce jale a fost în București, și acum sunt oameni care lăcrimează!

În anul 1948, când tatăl dumitale ținea o strânsă legă­tu­ră cu corifeii comunismului românesc, învățătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, județul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi și grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu știu dacă veniseși pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Că­li­nescu era dat afară de la catedra pe care o deținea la Universitate și în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bi­ne-a zis psalmistul mai anul trecut că și azi avem nevoie de tinichigii și chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner și care-l avea asistent – țin’te bine, neică! – pe tovarășul Paul Cor­nea. Buldozere, progres și luptă pentru ridicarea Româ­niei pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la ca­tedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru fap­tul că nea Costică a ales greșit: în loc să se țină de pulpa­na roșie a lui Papașa, credea în Brătieni și în I.G. Duca.  Când mor scriitori ca Ungheanu și Păunescu, neamul ro­mâ­nesc simte că i se rup un braț, un râu sau un codru. No­rocul aces­tui pământ este că în aceeași noapte, undeva în­tr-un sat sau într-un oraș, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naște un alt soldat care să acopere tranșeea rămasă goală.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button