Internațional

OMV speră ca Gazprom să revină la sentimente mai bune, după ce a oprit gazul spre Europa

OMV se aşteaptă ca livrările din Rusia prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia aşa cum era planificat, după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat luni grupul energetic austriac, după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip „forţă majoră” cu privire la livrările de gaze.

Într-un comunicat, OMV precizează că nu poate face comentarii în legătură cu comunicarea sa operaţională cu Gazprom, în cadrul relaţiilor lor contractuale, iar un purtător de cuvânt a adăugat că livrările de gaze către OMV încă sunt mai reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelul convenit.

În documentul consultat de Reuters, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei „situaţii extraordinare”, care nu poate fi controlată de grupul rus. Gazprom adaugă că măsura invocării „forţei majore”, o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, „ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp”.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă, pentru moment, vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv prin Ucraina şi Belarus, dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button