Știrile 60m.RO

Viorel Focșa (AUR) nu-l slăbește pe ministrul Energiei: Ce a căutat Virgil Popescu în Austria?

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost surprins de către deputații AUR Viorel Focșa și George Simion pe aeroportul din Viena, când aștepta zborul spre București. În ciuda întrebărilor adresate de către cei doi parlamentari AUR, Popescu a refuzat să ofere detalii cu privire la scopul deplasării și, mai mult decât atât, i-a amenințat pe aceștia că le va face plângere pentru hărțuire. În acest context, Viorel Focșa a apelat la instrumentele oficiale, respectiv la întrebarea parlamentară, prin care a solicitat detalii privind agenda vizitei ministrului Energiei în Austria.

Deputații AUR Viorel Focșa și George Simion așteptau să se îmbarce în avionul spre București, duminică, 10 iulie, după o vizită de lucru în Austria, când l-au observat pe Virgil Popescu și i-au adresat o serie de întrebări cu privire la scopul vizitei sale la Viena, unde se află și sediul OMV. Ministrul a refuzat să ofer explicații.

La întoarcerea în România, Focșa a solicitat, prin intermediul întrebării parlamentare, răspuns la următoarele întrebări din partea ministrului Energiei:

  1. Când ați plecat și care a fost motivul vizitei în Austria?
  2. Din ce fonduri ați achitat deplasarea și cât au costat zborul, cazarea, masa?
  3. Cu ce oficiali ai statului austriac v-ați întâlnit și ce anume ați discutat în interesul statului român?
  4. Cu ce reprezentanți ai companiilor private austriece v-ați întâlnit și ce anume ați discutat în interesul statului român?

Totodată, deputatul AUR Viorel Focșa a înaintat o solicitare și premierului Nicolae Ciucă prin care speră să obțină detalii privind motivul oficial al acestei vizite, precum și agenda guvernamentală a ministrului Virgil Popescu în cadrul deplasării sale în Austria.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Păi don’ ministru, după cum relatați că fiica dumneavoastră s-ar fi măritat cu un austriac, totul pare bizar ! În aeroport erați fără soție, fără alai, fără neamuri, fără atmosferă de sărbătoare …(Nici cu floare-n chept). Păi in filmat erați ca la deces domnule ! Vă durea gura sa spuneți : ” George termin-o, vin de la ceremonia ficei mele, așa că scutește-mă măcar azi. „Dar tu erai fistichiu, stângaci in răspunsuri, aveai tremurici în fizic și in vorbă , de parca erai corentat , tot umbli tu cu curentul, ministru al energiei fiind . Ascultă două vorbe . Minciuna are picioare scurte, și ADEVĂRUL TRIUMFĂ ! ȘI CĂ BONUS , AI ZILELE NUMĂRATE , NU MERIȚI SĂ REPREZINȚI CEVA .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button