Știrile 60m.RO

Autostrada A7, un proiect strategic, tărăgănat de PSD și PNL. Dorel Acatrinei (AUR) solicită Ministerului Transporturilor să urgenteze demararea lucrărilor

Regiunea Moldovei are nevoie urgentă de investiții în infrastructură pentru a se putea dezvolta, iar un proiect de mare anvergură care ar avea un impact puternic este Autostrada A7. Deși există un proiect de lege care prevede alocarea sumelor necesare finalizării acestui proiect în 3 ani, inițiat de deputații AUR de Suceava, Dorel Acatrinei și Lucian Pușcașu, în 2021, legea nu a fost adoptată până acum, fiind blocată în comisiile de la Camera Deputaților de mai bine de jumătate de an. În acest context, Acatrinei solicită ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să clarifice dacă are în vedere demararea proiectului în acest an și dacă există fonduri în acest sens.

„Autostrada A7 (Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani – Bacău- Focșani – Buzău – Ploiești – Bucureşti) reprezintă practic coloana vertebrală a Moldovei. Ea va prelua traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație, denumit și drumul morții, întrucât este cel mai periculos drum, după numărul de accidente cu 10 persoane decedate numai în luna iulie 2021”, explică deputatul AUR Dorel Acatrinei.

El subliniază că, în urma finalizării acestui proiect, conectivitatea, accesul mediului de afaceri precum și al populației la rețeaua de transport va crește. Totodată, numărul accidentelor rutiere va scădea semnificativ. „Realizarea unei infrastructuri de comunicații rutiere moderne, rapidă și sigură, care să lege Vama Siret de București va conduce la dezvoltarea rapidă a Moldovei și Bucovinei”. Astfel, transportul mărfurilor se va face cu costuri mai mici și eficiență sporită, iar mobilitatea tinerilor va crește și activitățile turistice se vor dezvolta, forța de muncă ar putea migra cu mai multă ușurință către zone unde există cerere având căi de acces mai rapide.

Dorel Acatrinei consideră că este adoptarea proiectului de lege privind alocarea investițiilor pentru începerea lucrărilor la autostrada A7 este o necesitate, care nu mai suportă amânare. Din păcate, decidenții se contrazic în ceea ce privește regimul acestei construcții. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că lucrările vor începe anul viitor și a solicitat CNAIR să construiască autostrada A7 nu până la jumătatea Moldovei până la Pașcani, ci până la Siret. „Am cerut acest lucru pentru că acum cu traficul din Ucraina, cu toată conjunctura internațională cred că se justifică”.

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a vorbit despre A7 în termen de „drum” pe segmentul Siret – Pașcani și „drum expres” pe segmentul Siret-Suceava. Deputatul Dorel Acatrinei solicită clarificări în acest sens și un răspuns clar la următoarea întrebare: Sunt prinse sume pentru începerea autostrăzii A7 în bugetul de stat pentru 2022 pentru a începe construcția în acest an?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button