Politică

AUR: Circulă o știre falsă lansată de presa sistemului! Deputatul Nicolae Roman nu mai este membru AUR

O știre falsă este publicată intensiv pe unele canale mass-media românești în ultimele zile. Materialele difuzate de G4 Media și Realitatea Tv susțin că o comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor ar fi cerut retragerea certificatului de luptător în Revoluție “deputatului AUR Nicolae Roman”.

Alianța pentru Unirea Românilor informează jurnaliștii care își respectă meseria și pe toți românii care își doresc să aibă parte de știri documentate că deputatul amintit nu este membru AUR. Avem încă o dată dovada că practica documentării din surse lipsite de credibilitate și etică jurnalistică poate oferi greutate și audiență unor informații de propagandă, lansate pentru a compromite imaginea unor persoane sau organizații.

Facem din nou apel la jurnaliștii responsabili să verifice direct, de la sursă, toate știrile și informațiile despre Alianța pentru Unirea Românilor. Solicităm în același timp instituțiilor media care au propagat știri false, nedocumentate, legate de subiectul menționat să facă rectificările cuvenite într-o manieră similară cu aceea în care au difuzat sau publicat materialul inițial.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button