Internațional

VIDEO: Președintele din Sri Lanka a fugit din țară la bordul unui vapor

Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a informat sâmbătă populația că va demisiona din funcție pe 13 iulie pentru a pune capăt haosului general creat în țară. Șeful statului a fost nevoit să fugă din țară după ce mulțumimea furioasă a luat cu asalt palatul prezidențial. Ulterior, protestatarii au dat foc reședinței oficiale a premierului care abia anunțase că demisionează și el.

Revolta din Sri Lanka a apărut după ce populația se confruntă cu o lipsă severă de carburant, electricitate și mâncare.

„Pentru a asigura o tranziţie paşnică, preşedintele a spus că va demisiona în 13 iulie”, a anunţat sâmbătă preşedintele parlamentului, Mahinda Abeywardana, la televiziunea publică.

Doi apropiaţi ai preşedintelui demisionaseră fără să mai aştepte anunţul: şeful serviciului de presă, Sudewa Hettiarachchi, şi ministrul media, Bandula Gunawardana, acesta din urmă retrăgându-se şi de la conducerea partidului prezidenţial.

Momentul in care presedintele din Sri Lanka fuge din tara la bordul unei nave:

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button