Opinii

Ion Cristoiu, despre demisia lui Boris Johnson: Eu l-am numit pe el cumnatul lui Zelenski

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a vorbit într-o emisiune, transmisă online, cu jurnalistul Marius Tucă despre demisia lui Boris Johnson din funcția de lider al Partidului Conservator și, implicit, din poziția de prim-ministru al Marii Britanii.

M. Tucă: Care sunt consecințele acestei demisii, apropo de ce se întâmplă pe scena politică europeană, internațională, apropo de războiul din Ucraina?

Ion Cristoiu: Prima consecință este creșterea importanței lui Vladimir Putin, deși tot ce s-a întâmplat nu este mâna Moscovei. Sunt niște chestiuni strict locale, în Anglia. Imaginea este cine îl înjură pe Putin și pe Zelenski, pică de la guvernare, e foarte important. Asta este imaginea.

M. Tucă: Consecințele acțiunilor lui Boris Johnson de a sprijini Ucraina înseamnă demisia lui, nu?

Ion Cristoiu: Așa s-a interpretat. Eu l-am numit pe el ‘cumnatul lui Zelenski’, pe când Biden e tata-moșul, bunicul. Ăsta era ca un cumnat, venea, călcând toate regulile, îi spunea lui, îl suna – am înțeles că l-a sunat și acum, cel puțin, așa zice Zelenski, adică avea grijă. Imaginea publică, chiar dacă nu este rezultatul unei lucrături a Moscovei, este în favoarea Moscovei. Pe de-o parte, poți ușor să presupui, pentru că el a fost prea violent cu Zelenski și anti-rus, că este rezultatul.

Poate să spună că Dumnezeu nu bate cu ciomagul, să zicem așa, și, trei, că o putere care era prea implicată în războiul de partea lui Zelenski, traversează acum o perioadă de criză și că frontul acesta, motorul anglo-american, s-a gripat. Deci are niște consecințe foarte importante pentru războiul nu din Ucraina, ci din Occident.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button