Politică

Mită 760 de mii de euro, 6 ani de pușcărie: Singurul vinovat pentru jaful din PANDEMIE!?

Adrian Ionel – fostul șef al UNIFARM a fost condamnat, vineri, la șase ani și opt luni de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Soluția instanței: condamnă pe inculpatul IONEL EUGEN ADRIAN la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare. Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul IONEL EUGEN ADRIAN.

Condamnă pe inculpata RADU MARIA LIZICA DANIELA la pedeapsa rezultanta de 4 ani si 4 luni inchisoare. Menține măsura preventiva a controlului judiciar dispusă fata de inculpata RADU MARIA LIZICA DANIELA.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de CN UNIFARM SA și obligă inculpații IONEL EUGEN ADRIAN si RADU MARIA LIZICA DANIELA, în solidar, la plata sumei de 17.136 lei. Cu drept de apel”.

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Eugen Ionel va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Conform DNA, în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, Guvernul a emis OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele şi măştile de protecţie), precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

CN Unifarm SA a fost desemnată, alături de alte instituţii publice, să efectueze achiziţii de astfel de echipamente de protecţie.

În acest context, Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19 – 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Procurorii spun că acelaşi document ar fi fost semnat şi de Maria Lizica Daniela Radu, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, Adrian Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Adrian Ionel şi intermediar, la un restaurant din Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

„Pentru acest \”serviciu\”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiţi anterior. Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de 1 milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective)”, precizează DNA.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button