Politică

Gianina Șerban: Anual, aproape 50 milioane de euro din bugetul de stat se scurg în conturile partidelor

Deputatul AUR, Gianina Șerban, atrage atenția asupra mafiei care a acaparat statul prin finanțarea partidelor politice cu zeci de milioane de euro anual din buzunarul românilor.

„De vorbe e sătulă lumea. E timpul faptelor!

Urmează un text mai lung, însă e pe înțelesul tuturor.

Mulți cetățeni, susținători AUR, cunosc inițiativele legislative ale parlamentarilor AUR, însă mulți alții nu le știu și se întreabă ce au propus pentru ca viața să li se schimbe în mai bine.

Demiterea lui Câțu, moțiunea simplă depusă împotriva ministrului energiei, Virgil Popescu, principalii actori care au adus românii în pragul imposibilității de a-și plăti facturile sunt deja de notorietate.

Însă inițiativele legislative sunt ori respinse de partidele sistemului aflate la guvernare împreună cu USR, ori sunt ascunse în lungul traseu legislativ plin de birocrație și sertare ascunse.

Astăzi voi începe o serie de note în care românii pot vedea bătălia dură în care AUR, cu doar 10% în parlament, încearcă să facă #DreptatepentruRomania.

Așadar, astăzi, despre banii românilor pe care partidele îi încasează și cu care își plătesc sedii, presa, angajați fictivi, consultanță și alte sinecuri.

Am spus #StopFinantariiPartidelorPoliticeDinBaniPublici și am cerut sub diverse forme, în mai multe inițiative legislative ca sumele acordate de la buget partidelor, să se oprească.

Anual, aproape 50 milioane de euro din bugetul de stat se scurg în conturile partidelor în loc să se regăsească aceste sume în agricultură, educație, infrastructură sau sănătate. Cu toții plătim din veniturile noastre taxe și impozite, iar aceste sume trebuie să se întoarcă în diverse forme la oameni, în avantajul lor, ceea ce nu se întâmplă.

O dată la 4 ani, partidele încasează sume imense chiar de două ori!

Să explic:

– partidul încasează sume imense de la buget;

– din aceste sume plătesc campanii electorale pentru a ajunge din nou în poziția de a fi la butoane fără să facă ceva bun pentru cetățeni. Adică ne păcălesc pe banii noștri;

– după alegeri, partidele ce primesc peste 3% din voturi cer de la AEP, conform legii, sumele investite în campanie și le și primesc. Asta înseamnă că platim cu toții de două ori să ne păcălească!

Acesta e sistemul instituit de aceste partide, de aceiași oameni de 32 de ani, sub diverse culori politice, acționând conform proverbului „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba!”

În comentarii găsiți link-uri către proiectele de lege depuse de AUR pentru a termina cu aceste subvenții.”, notează Gianina Șerban.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button