Știrile 60m.RO

Fostul premier japonez Shinzo Abe a fost împușcat

Fostul premier japonez Shinzo Abe s-a prăbuşit după ce a fost împuşcat la un eveniment din oraşul Nara, relatează BBC.

Abe, în vârstă de 67 de ani, a fost împuşcat de două ori, iar al doilea foc de armă l-a atins în spate, făcându-l să cadă la pământ.

Reuters relatează, citând  TBS Television, că fostul premier a fost împuşcat în partea stângă a pieptului şi în gât.

 Atacatorul său, un bărbat de 41 de ani, a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de omor, conform agenţiei Kyodo.

Fostul guvernator Yoichi Masuzoe a transmis într-un tweet că Shinzo Abe se află în stop cardiorespirator, fiind transportat la spital.

Termenul este adesea folosit înainte ca un deces să fie confirmat oficial în Japonia, precizează BBC.

Shinzo Abe a îndeplinit două mandate ca prim-ministru, fiind cel mai longeviv premier al Japoniei, înainte de a demisiona în 2020, invocând probleme de sănătate.

Dar el a rămas o figură importantă a partidului de guvernământ, Partidul Liberal Democrat (LDP), controlând una dintre cele mai mari facţiuni ale sale, conform Reuters.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button