InternaționalPoliticăȘtirile 60m.RO

Ministrul justiţiei din Olanda, amendat cu 390 de euro pentru că a încălcat distanţarea socială la căsătoria sa

Parchetul olandez a informat vineri că i-a aplicat o amendă ministrului justiţiei, Ferdinand Grapperhaus, care, cu ocazia căsătoriei sale în luna august, a încălcat măsura de distanţare socială impusă contra răspândirii noului coronavirus, transmite AFP, citată de Agerpres.

‘Ministerul Public i-a aplicat o amendă de 390 de euro ministrului Grapperhaus pentru că acesta a încălcat regulile împotriva coronavirusului cu ocazia căsătoriei sale, la 22 august’, a comunicat instituţia.

Ferdinand Grapperhaus a făcut obiectul a numeroase critici după publicarea în presă a unor fotografii de la căsătoria sa, unde apare alături de zeci de invitaţi, fără a respecta distanţarea socială.

Mai mulţi deputaţi şi politicieni ai partidelor din coaliţia de guvernare au fost de părere că ministrul justiţiei şi-a pierdut orice credibilitate prin încălcarea unor măsuri a căror necesitate a repetat-o neîncetat.

Criticile numeroase l-au determinat pe Grapperhaus să-şi exprime, vizibil emoţionat, regretele, cu prilejul unei dezbateri în camera inferioară a parlamentului.

Amenda dictată pentru ‘încălcare vizibilă’ a distanţării sociale trebuie să servească ‘credibilităţii’ aplicării măsurilor pentru care Grapperhaus este ‘figura emblematică’, a explicat parchetul.

De la debutul epidemiei, guvernul olandez insistă pe regula de păstrare a unei distanţe de 1,5 metri între cetăţeni.

Olanda, unde numărul de noi infectări este în creştere, a raportat până acum un total de 84.778 de cazuri, dintre care 6.258 de decese.

Back to top button