Știrile 60m.RO

Titus Păunescu (AUR) cere ministrul de Finanțe să înceapă verificarea averilor cu actualii și foștii inspectori ANAF, dar și cu președintele Iohannis

Lucian Ovidiu Heiuş, președintele ANAF, a anunțat că, începând cu 1 iulie, instituția va demara controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Potrivit informațiilor, în urma analizelor făcute, s-au identificat 561.000 de persoane care nu și-au declarat corect veniturile – cumulat, diferența dintre aceste venituri și cele impozitate se ridică undeva la 20 de miliarde euro. Deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu salută acest demers, însă cere Ministerului de Finanțe și conducerii ANAF să înceapă verificările cu persoane din propria ogradă și cu cei aflați în funcții publice.

„Constat – cu bucurie – că, după mai bine de două decenii instituția din subordinea Ministerului, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a înțeles că există și în România oameni care nu își pot justifica averile, dar pe care și le demonstrează, prin adoptarea unui stil de viață opulent, spre exemplu.

Recentul demers demarat, acela de verificare a veniturilor este unul salutar pentru peisajul economic românesc și nu în ultimul rând pentru demnitatea cetățenilor buni plătitori de taxe și impozite”, a punctat acesta.

Deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu a făcut o sesizare către ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, prin care solicită răspuns la următoarea întrebare: aveți în vedere ca acțiunile de control și verificare să îi vizeze, cu prioritate, pe actualii și foștii inspector ANAF, personajele politice controversate, inclusiv directorii de servicii secrete, dar și modul cum președintele țării, domnul Klaus Iohannis și-a dobândit locuințele făcând meditații?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button