Politică

USR a mers cu Poliția să închidă Cariera Roșia, cea mai mare exploatare de cărbune din România

Este incredibil cât de antinaționali sunt politicienii de la USR. Într-o perioadă în care Complexul Energetic Oltenia dă un sfert din energia țării, mare parte produsă prin Termocentrala Rovinari, cei de la USR cer poliției să oprească activitatea în Cariera Roșia, relatează Sabotorii.ro.

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu și candidat la președinția USR, a venit special în Gorj pentru a închide mineritul. Iar unii mineri îi cred pe ipocriții din USR Gorj, care spun că susțin mineritul, dar de fapt le fac jocul șefilor lor de partid.

Berceanu a sesizat astăzi poliția, cum că cei care exploatează cărbune la Cariera Roșia comit o infracțiune. A spus-o cu gura lui și pare mândru de asta. “Sunt la Cariera Rosia din Gorj căreia, în urma deciziei Tribunalului București din 17.06.2022, i-a fost suspendată activitatea cu titlul executoriu. Am chemat poliția pentru constatarea faptei de continuare a activității contrar deciziei, faptă care constituie infracțiune”, a scris Berceanu pe pagina de socializare.

“Legea e una pentru toată lumea și trebuie aplicată. Tocmai am fost la Poliția Română și am depus plângere pentru fapte infracționale, încălcarea OUG 195/2005, art 98 privind funcționarea Carierei Rosia după suspendarea executorie a acordului de mediu de către Tribunalul București prin Hotărârea din 17.06.2022. Dragoş Popescu tocmai a sesizat Garda Naţională de Mediu si așteptăm participarea autorităților”, a transmis acesta într-o altă postare.

Cariera Roșia este cea mai mare exploatare de cărbune din România, una dintre cele mai mari din Europa. Fără aceasta, CE Oltenia nu se poate menține pe linia de plutire.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button