Politică

George Simion: PSD-ul este executantul perfect pentru Klaus Iohannis

Președintele AUR, George Simion, afirmă că PSD și USR sunt partide aflate la brelocul președintelui Iohannis deoarece nu doresc să întreprindă niciun fel de măsuri împotriva abuzurilor pe care acesta le comite împotriva poporului român cu ajutorul generalului marionetă, Nicolae Ciucă.

„Un exercițiu civic, care arată rata de nefavorabilitate pentru actualul președinte și faptul că în Parlament nu există o opoziție la actualul președinte în afară de AUR. Suntem singurul critic la adresa președintelui Iohannis, PSD-ul fiind un partid obedient”, a afirmat George Simion, la B1 TV, încercând să explice demersul partidului său privind suspendarea șefului statului.

„PSD-ul este executantul perfect pentru Klaus Iohannis, care îl mai și urechează. (…) Noi am vrut să arătăm situația de fapt, dacă nu era evident pentru toată lumea. La brelocul lui Klaus Iohannis sunt anumite partide, cel care l-a trimis la Cotroceni, PSD-ul și USR-ul. Astea sunt partidele care îl susțin pe dl. Klaus Iohannis, acest lider de anvergură europeană, mondială… Noi ne plasăm în opoziție, este unul dintre lucrurile care ne diferențiază clar față de PSD-ul domnului Marcel Ciolacu, domnului Grindeanu și domnului Dîncu”, a mai spus liderul AUR în emisiunea de la B1 TV.

George Simion a anunţat zilele trecute că a strâns peste două milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.

„La acest final de sesiune este momentul să facem un bilanţ. Din fericire pentru societatea românească, şi românii s-au trezit şi au vorbit şi aveţi în faţa dumneavoastră două milioane şi mai bine de semnături – s-au totalizat până la 4 dimineaţa la sediul AUR. Românii nu-l mai vor pe Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte. Această campanie de demitere a preşedintelui Klaus Iohannis s-a bucurat de o largă susţinere pe străzile localităţilor din ţară. Din păcate, avem o majoritate ticăloasă aici, în Parlament, care refuză să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit voinţa românilor de a-i curma mandatul lui Klaus Iohannis. Avem două milioane de semnături strânse în toate judeţele ţării şi strânse şi de către românii din diaspora”, a declarat Simion, la Parlament, care a fost însoţit de parlamentarii formaţiunii şi de simpatizanţi care au prezentat presei cutiile cu semnături.

„Voinţa românilor din toate localităţile trebuie să se aplice, dar, din păcate, la fel cum s-a aplicat referendumul cu 300 de parlamentari şi alte exerciţii de democraţie şi civice, propunerea AUR către grupurile USR şi PSD, aflate atunci în opoziţie, nu a fost încununată de succes”, a adăugat ieri George Simion.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button