Internațional

Primul premier al lui Putin, Mihail Kasianov, afirmă că liderul de la Kremlin este de nerecunoscut

Preşedintele rus Vladimir Putin a construit după ce a ajuns la putere, în 2000, un sistem bazat pe impunitate şi frică, denunţă primul său şef de Guvern, Mihail Kasianov (2000-2004), care subliniază că nu şi-ar fi imaginat niciodată că fostul său şef ar fi invadat Ucraina, relatează AFP.

”Putin pe care-l cunosc eu era altfel”, dă el asigurări AFP într-un interviu videoconferinţă.

Mihail Kasianov, în vârstă de 64 de ani, primul premier al lui Putin, în perioada 2000-2004, după care a trecut în opoziţie, consideră că Războiul din Ucraina poate dura până la doi ani, dar crede că Rusia va reveni pe ”un drum democratic” într-o bună zi.

Fostul premier, care a acţionat în vederea unei apropieri a Moscovei de Occident, subliniază că nu se aştepta, la fel ca mulţi ruşi, că va izbucni un război.

El spune că a înţeles, până la urmă, ceea ce se profila, cu trei zile înainte de invazie, când Vladimir Putin i-a convocat, într-o regizare bine organizată, pe membrii Consiliului rus de Securitate la o reuniune transmisă în direct la televizor.

”Când am văzut această reuniune a Consiliului rus de Securitate, am înţeles, în sfârşit, că da, va exista un război”, declară el.

”Îi cunosc pe aceşti oameni, imediat ce mă uit la ei. Am văzut că Putin nu era el însuşi. Nu pe plan medical, ci politic”, adaugă el.

Mihail Kasianov, destituit de către Putin în 2004, a trecut în opoziţie şi a devenit unui dintre cei mai feroci critici ai Kremlinului.

El conduce în prezent Partidul Libertăţii Poporului (PARNAS), o mică formaţiune liberală.

Potrivit acestui fost premier, Vladimir Putin, un fost agent KGB, în vârstă de 69 de ani, a construit de când a ajuns la putere, în 2000, un sistem bazat pe impunitate şi frică.

”Sunt caracteristicile unui sistem care, cu încurajarea lui Putin ca şef de stat, a început să funcţioneze şi mai cinic şi mai crud decât ultimele stadii ale Uniunii Sovietice”, denunţă el.

”În fond este vorba despre un sistem care aminteşte un KGB care avea la bază o impunitate totală. Este clar că ei se aşteaptă să nu fie pedepsiţi”, subliniază el.

Mihail Kasianov spune că a plecat din Rusia din cauza opoziţiei sale faţă de invazia rusă a Ucrainei, dar a refuzat să spună AFP în ce ţară se află, invocând motive de securitate.

Boris Nemţov, un critic al lui Vladimir Putin şi căruia Mihai Kasianov îi era apropiat, a fost asasinat prin împuşcare în apropiere de Kremlin în 2015.

Iar Aleksei Navalnîi, oaia neagră a lui Putin, a fost încarcerat după ce a supravieţuit unei otrăviri cu un agent neutorotixic de tip noviciok în 2020.

”Dacă Ucraina cade, atunci ţările baltice sunt următoarele pe listă”, dă asigurări opozantul.

El subliniază că este într-un dezacord ”categoric” cu ideea că Vladimir Putin nu ar trebui ”umilit” şi se opune unor îndemnuri ca Ucraina să accepte să facă concesii teritoriale în schimbul păcii.

”Ce-a făcut Putin să merite asta?”, denun ţă el.

”Este o poziţie mult prea pragmatică. Cred că este o greşeală şi sper ca Occidentul să nu urmeze această cale”, avertizează el.

În ceea ce priveşte perioada post-Putin, Mihail Kasianov consideră că succesorul acestuia se va afla la ordinul serviilor de securitate, dar că nu va putea controla foarte mult sistemul implementat şi că se va ajunge la organizarea unor alegeri democratice.

”Sunt sigur că Rusia va reveni pe calea construirii unui stat democratic”, declară el, estimând că va fi nevoie de un deceniu în vederea unei ”decomunizări” şi ”deputinizări” a Rusiei.

”Va fi foarte dificil, mai ales după acest război criminal” în Ucraina, avertizează el.

ÎMihail Kasianov consideră că una dintre priorităţi va fi refacerea încrederii ţărilor europene, pe care le consideră ”partenerele naturale” ale Moscovei.

Opoziţia rusă este considerată adesea ca prea împărţită pentru a-l înfrânge pe Vladimir Putin, însă fostul premier consideră că Războiul din Ucraina a schimbat acest lucru.

”După tragedia la care asistăm, opoziţia se va uni. N-am nicio îndoială cu privire la acest lucru”, declară el, subliniind amploarea sarcinii care o va aştepta atunci.

”Va trebui să reconstruim totul de la zero. Va trebui să reîncepem un întreg ciclu de reforme economice şi sociale”, consideră el.

”Este vorba despre provcări pe cât de uriaşe, pe atât de dificile, dar va trebui să le înfruntăm”, apreciază Mihail Kasioanov.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button