Social

VIDEO: Un pod peste Siret s-a rupt în două la doar 6 luni de la inaugurare

Podul peste râul Siret care face legătura între Sagna și Luțca, inaugurat în urmă cu doar şase luni, s-a rupt joi după-amiază.

În momentul în care podul peste Siret s-a rupt se pare că două autovehicule, un autocamion şi o autoutilitară, se aflau în tranzit iar unul dintre șoferi chiar a fost rănit. Soşerul autocamionului ar fi fost scos din maşină de către ceilalţi participanţi la trafic.

„Astăzi, 9 iunie, în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați cu privire la faptul că podul ce traversează râul Siret ( DJ 207 A) dintre localitățile Luțca – Sagna, s-a rupt.

Din primele date, un autocamion și o autoutilitară circulau pe podul în cauză, din direcția Roman spre Sagna, în urma evenimentului rezultând rănirea conducătorului autocamionului, în vârstă de 56 de ani.

Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Roman și Serviciului Rutier Neamț.

Având în vedere că circulația rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți.” – au spus reprezentanții IPJ Neamț.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button