Știrile 60m.RO

OCDE: Războiul va duce la creșterea inflației și la scăderea creșterii economice pentru anul viitor

Războiul din Ucraina a făcut ca perspectivele de creştere să fie mult mai sumbre, chiar dacă economia mondială ar trebui să evite o criză a stagflaţiei, aşa cum s-a înregistrat în anii ’70, a avertizat miercuri Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Organizaţia cu sediul la Paris se aşteaptă anul acesta la o creştere a economiei globale de 3%, mult sub nivelul de 4,5% previzionat în decembrie. Anul viitor, creşterea ar urma să încetinească şi mai mult, la 2,8%, faţă de previziunea anterioară, de 3,2%, conform raportului OCDE.

Orice atenuare a poverii creşterii preţurilor este puţin probabilă, anul acesta inflaţia urmând să atingă nivelul de vârf de 8,5% în ţările OCDE, înainte de a scădea la 6% în 2023. Anterior, OCDE previziona o rată a inflaţiei de 5% în 2022 şi de 3% în 2023.

În pofida creşterii mai reduse şi a perspectivelor inflaţioniste ridicate, OCDE vede un risc limitat de stagflaţie, ca cel din anii 1970, când şocul preţului petrolului a dus la creşterea şomajului şi inflaţie ridicată.

De asemenea, OCDE apreciază că sunt motive pentru o retragere a măsurilor de stimulare monetară în ţările cu inflaţie ridicată, cum ar fi Statele Unite şi Europa de Est.

Cea mai mare economie mondială ar urma să înregistreze o creştere de 2,5% anul acesta şi de 1,2% anul viitor, după ce anterior previziona un avans de 3,7% în 2022 şi de 2,4% în 2023.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button