Știrile 60m.RO

Ciucă, acuzat că a plagiat în teza de doctorat. PressOne: Cel puțin 42 de pagini copiate, din totalul de 138. Ce spune premierul

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One. În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.

Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999, iar patru ani mai târziu a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), cu lucrarea intitulată ”Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”. Perioada studiilor doctorale se suprapune cu cel puţin două misiuni pe care Nicolae Ciucă menţionează în CV că le-a îndeplinit în străinătate.

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă are un total de 309 pagini. 147 de pagini are teza în totalitatea sa, inclusiv paginile de titlu, cuprins şi bibliografie, iar alte 162 de pagini reprezintă anexele.

Press One susţine că cel puţin 42 de pagini sunt plagiate.

Dintre acestea, conţinutul din cel puţin19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Prima teză identificată ca sursă de conţinut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparţine lui Paul Dănuţ Duţă şi a fost susţinută la UNAP în 2001. Lucrarea ştiinţifică se numeşte ”Acţiuni militare internaţionale legitime” şi a fost coordonată de profesorul Emil Cheţe, îndrumătorul pe care l-a avut şi premierul.

Cea de-a doua teză îi aparţine lui Mircea Mândru şi a fost susţinută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul ”Conţinutul principalelor acţiuni strategice ale armatei României în cadrul operaţiunilor multinaţionale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.

Pe lângă cele două teze, Ciucă a preluat conţinut şi din două cărţi.

Conform Press One, Nicolae Ciucă a utilizat mai multe tehnici de camuflare a plagiatului: topica inversată, reformularea începutului de paragraf, eliminarea unor cuvinte neesenţiale, aşezarea ideilor cu liniuţă de la capăt.

”Vă asigur că în toată cariera mea de ofiţer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilităţile, indiferent de funcţia ocupată. Nu voi renunţa la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă. Lucrarea a stat şi stă la dispoziţia publicului de aproape 20 de ani şi a fost întocmită în concordanţă cu cerinţele legale existente la momentul respectiv”, a transmis premierul Nicolae Ciucă pentru Press One..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button