Știrile 60m.RO

Viktor Orbán: nu există un compromis european pentru a interzice petrolul rusesc

Premierul Ungariei Viktor Orbán a declarat la sosirea la un summit al Uniunii Europene pe 30 mai că liderii europeni nu au ajuns încă la un compromis care l-ar face să sprijine un embargou împotriva petrolului rusesc.

În pregătirea summit-ului de două zile, diplomații europeni au elaborat o declarație în care Ungariei i se propune să fie scutită temporar de la aplicarea interdicției de import a petrolului rusesc în speranța că acesta va putea fi adoptată.

„Nu există nicio înțelegere”, le-a spus Orbán reporterilor la sosirea sa la Bruxelles, citat de AFP. „Nu am ajuns încă la un acord”, a declarat și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează moldova.europalibera.ro.

Uniunea Europeană a impus mai multe sancțiuni Rusiei din cauza agresiunii rusești în Ucraina, dar renunțarea la petrolul rusesc ar fi cea mai puternică lovitură dată economiei ruse dependentă de exporturile de energie.

„Ne pierdem în toate detaliile și uităm imaginea de ansamblu: sunt doar bani, iar ucrainenii plătesc cu viața”, a spus la sosirea la summit primul-ministru leton Krisjanis Karins. Șefa guvernului estonian Kaja Kallas e citată de Reuters cu declarația că ar fi mai realist să se ajungă la o înțelegere între liderii europeni la următorul summit, programat pe 23-24 iunie.

Lasă un răspuns

Back to top button