Internațional

Slovacia se teme de o invazie rusă

Prim-ministrul slovac Eduard Heger a emis un avertisment dur cu privire la viitorul țării sale în cazul în care Putin ar învinge Ucraina. Acesta a declarat în timpul unei intervenții la Forumul Economic Mondial de la Davos ca „Slovacia este următoarea”.

Slovacia este următoarea țintă a Rusiei dacă Ucraina va fi învinsă, a avertizat, miercuri, premierul slovac Eduard Heger. „Dacă Ucraina eșuează, urmează Slovacia. Ei (Ucraina) trebuie să câștige”, le-a spus premierul slovac liderilor europeni reuniți la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Heger a continuat criticând membrii Uniunii Europene pentru că se bazează prea mult pe energia rusă. El i-a îndemnat pe lideri să „nu mai compromită” principiile lor atunci când au de-a face cu Rusia.

Practic, ne-am tranzacționat valorile pentru gaz și petrol ieftin, pentru prea mult timp. Compromisul cu Putin a provocat un război în Ucraina. Oamenii mor. Ucrainenii își vărsă propriul sânge pentru valorile noastre, pentru ca noi să nu fim nevoiți să o facem, a afirmat premierul slovac Eduard Heger.

Heger le-a atras atenția că ucrainenii își vărsă propriul sânge pentru valorile europene

Cu privire la intrarea în Uniunea Europeană, Heger a cerut blocului comunitar să colaboreze cu Ucraina și Balcanii de Vest pentru a veni cu „reguli standardizate pentru a putea adera la UE”.

În ultimii ani, Ucraina și-a adâncit legăturile economice și politice cu UE, iar Kievul și-a exprimat dorința de a adera. Națiunile din Balcanii de Vest au căutat și ele aderarea de câțiva ani.

Aderarea la bloc durează de obicei câțiva ani, deoarece națiunile trebuie să îndeplinească criterii stricte de aderare înainte de a se angaja în negocieri. Cu toate acestea, unii lideri actuali ai UE au respins ideea că aderarea Ucrainei ar putea fi accelerată din cauza invaziei. „Nu există o accelerare a aderării, așa ceva nu există”, a declarat prim-ministrul olandez Mark Rutte.

Lituania va trimite trimite 20 de vehicule blindate M113, 10 camioane militare și 10 SUV-uri

Lituania va trimite un nou transport în Ucraina „pentru a-și sprijini apărarea împotriva Rusiei”, a declarat miercuri ministerul lituanian al apărării. Arvydas Anusauskas a confirmat că ţara sa va trimite 20 de vehicule blindate M113, 10 camioane militare și 10 SUV-uri pentru operațiuni de deminare.

Sprijinul nostru este crucial pentru victoria Ucrainei și pentru apărarea suveranității sale. Lituania a oferit primul ajutor înainte de începerea războiului și acum ne gândim în mod constant la un sprijin suplimentar eficient, care este esențial pentru viitorul Ucrainei.

Mai trebuie spus că Lituania a fost un susținător puternic al Ucrainei de la începutul războiului din februarie, devenind prima țară din Uniunea Europeană care a oprit importurile de gaze rusești. La începutul acestei luni, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a declarat că regimul rus trebuie înlăturat pentru a opri războiul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button