Internațional

VIDEO: Comandanții ruși acuzați de soldați că își împușcă răniții pentru a nu le îngreuna mișcările

Comandanţii ruşi îşi ucid soldaţii răniţi, în loc să-i ia de pe câmpul de luptă din Ucraina şi să-i evacueze pentru a fi trataţi, au povestit militarii ruşii căzuţi în captivitate. Aceştia au mărturisit, într-o înregistrare video preluată de cotidianul polonez Onet, că au văzut uciderea a cinci dintre colegii lor.

Ruşii au povestit cum unul dintre comandanţi l-a întrebat pe un soldat rănit dacă poate merge. Când acesta din urmă a răspuns că nu, comandantul a spus că trebuia să fie ucis imediat. Soldaţii răniţi urmau să fie în mod regulat „terminaţi”. „Tot aşa… soldatul rănit stă întins la pământ şi comandantul batalionului îl împuşcă cu pistolul”, a explicat primul prizonier rus.

„Cel mai important, nu a fost un singur incident. Locotenent-colonelul se plimba”, a spus al doilea.

„A împuşcat patru sau cinci aşa. Toţi erau tineri”, a povestit al treilea soldat, completând „Ar fi putut fi salvaţi, ajutaţi, scoşi de acolo. Pur şi simplu i-a împuşcat, toţi ucişi”. Soldaţii spun despre aceste evenimente în minutul 31 al videoclipului. Ei au insistat că au văzut moartea unor oameni care puteau fi salvaţi şi că pur şi simplu au fost ucişi.

Din înregistrare nu reiese clar unde în Ucraina a avut loc presupusa împuşcare a soldaţilor răniţi de către comandantul lor, potrivit libertatea.ro.

De asemenea, nu este clar unde au fost capturaţi tinerii filmaţi sau în ce unitate au servit. Videoclipul a fost publicat împreună cu acuzaţiile că ruşii nu au luat cadavrele soldaţilor căzuţi pe câmpurile de luptă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susţine că nu există informaţii despre cadavrele soldaţilor ucişi.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button