Știrile 60m.RO

Gianina Șerban (AUR): Milioane de români nu au acces la apă potabilă și canalizare. Ministerul Mediului, pasiv la dezastrul ecologic

România este încă departe de lumea civilizată. Milioane de oameni nu au acces nici măcar la servicii de bază, cum ar fi apa potabilă și canalizarea, iar sănătatea acestora este afectată din cauza neglijenței autorităților, care nu se implică în implementarea unui sistem modern de alimentare cu apă și canalizare. Deputata AUR Gianina Șerban atrage atenția asupra faptului că țara noastră este slab dezvoltată pe partea de alimentare cu apă și canalizare, susținând că primește deseori sesizări pe această problemă. Oamenii nu beneficiază de un sistem fiabil de alimentare cu apă și canalizare, ci doar de promisiuni ale primarilor.

Sunt comunități întregi de oameni cărora politicienii, de la primari până la miniștri, le refuză efectiv accesul la dezvoltare și la un trai mai bun. Un amestec de nepăsare, nepricepere și interese politice meschine care țin România pe loc. Gianina Șerban, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților se adresează cu 3 întrebări ministrului Mediului, Tanczos Barna, în vederea racordării gospodăriilor din județul Ilfov la sistemul de apă și canalizare.

Consider că un sistem care să alimenteze cu apă și canalizare o localitate, nu mai este ceva greu de realizat întrucât avem multe rezerve de apă de suprafață sau la mică adâncime și există multe fonduri europene și metode de a aduce „apa la ușa casei. Domnule ministru, care este rata de racordare a gospodăriilor din județul Ilfov la sistemul de apă și canalizare, defalcat pe localități, și care este suma alocată județului Ilfov pentru implementarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare. Mai mult, care este calendarul implementării acestora?„, a întrebat deputata AUR Gianina Șerban.

Problema majoră a județului Ilfov, des întâlnită și în alte județe, este faptul că, în lipsa unei canalizări eficiente, oamenii au fost nevoiți să recurgă la fose septice, iar procedura de vidanjare de multe ori se finalizează pe câmpurile din apropierea caselor oamenilor, poluând solul, subsolul, pânza freatică, culturile agricole și aerul.

Ultimele date ale Institutului Național de Statistică, arată o Românie departe de lumea civilizată. Peste 5 milioane de cetățeni nu au acces la o rețea de apă curentă, și peste 8 milioane nu sunt racordați la rețeaua de canalizare. În plus, nu mai puțin de 21 la sută dintre români nu au baie și toaletă în interiorul locuinței. Primari, președinți de Consilii Județene, parlamentari, miniștri, toți au ignorat de-a lungul anilor condițiile în care oamenii trăiesc. Mai puțin de 70% din populație are acces la o sursă de apă potabilă, în timp ce media Uniunii Europene este de 96%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button