Internațional

Dmitri Medvedev amenință Occidentul cu războiul nuclear

Fostul preşedintele rus, Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai liderului Vladimir Putin a avertizat, joi, Occidentul că sprijinul militar intensificat acordat Ucrainei riscă să declanşeze un conflict ”direct şi deschis” între Rusia şi alianţa militară NATO, care ar putea degenera într-un ”război nuclear”, relatează Reuters.

Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat că un astfel de conflict cu NATO presupune întotdeauna riscul de a se transforma într-un război nuclear în toată regula.

”Statele NATO care furnizează arme Ucrainei, antrenează trupe (n.r. ucrainene) să folosească echipamente occidentale, trimit mercenari, precum şi desfăşurarea exerciţiilor ţărilor Alianţei în apropierea graniţelor noastre, cresc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia”, a declarat Medvedev într-o postare pe contul de Telegram.

”Un astfel de conflict prezintă întotdeauna riscul să se transforme într-un război nuclear în toată regula”, a mai subliniat el.

”Acesta va fi un scenariu dezastruos pentru toată lumea”, a adăugat fostul lider de stat.

Rusia şi Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume. Astfel, Rusia deţine aproximativ 6.257 de focoase nucleare, iar cele trei puteri nucleare ale NATO – Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa – deţin aproximativ 6.065 de focoase cumulat, potrivit Asociaţia de control al armelor din Washington.

Lasă un răspuns

Back to top button