Politică

PSD spune că România trebuie să se pregătească de război

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat pentru News.ro că dezvoltarea medicinei operaţionale este importantă în contextul actual al războiului din Ucraina şi nu numai. Vasile Dîncu a vorbit şi despre necesitatea imediată a existenţei unui spital de recuperare pentru cei care se întorc din teatrele de operaţii. În acest sens, conform ministrului, au fost făcute deja primele demersuri, spune acesta.

Vasile Dîncu: Trebuie să vedem cum susţinem medical forţele armate aflate în teatre de operaţii, noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie. Războiul din Ucraina ne arată că este nevoie de oameni specializaţi în medicina de front” Un spital de recuperare pentru cei care se întorc din teatrele de operaţii, în stadiul de proiect / Medicina care devine sprijin operaţional este cea mai importantă până la urmă în sistemul nostru. Ceea ce ne arată războiul din Ucraina este că avem nevoie de  oameni care să fie specializaţi în medicina de front”

„Mă interesează ca în viitor sistemul militar medical să accentueze pe ceea ce este foarte important, adică medicina operaţională.

Noi avem o unitate de elită de medicină operaţională care a fost în teatrele de operaţiuni, la Spitalul Militar Central, dar este prea puţin, trebuie să ne centrăm în viitor, sigur că medicina de spital este foarte importantă, dar medicina care devine sprijin operaţional este cea mai importantă până la urmă în sistemul nostru. Deci trebuie să ne preocupe acest lucru, să vedem cum susţinem medical forţele armate aflate în teatre de operaţii şi aici vreau ca în următorii ani să producem o revoluţie în sistemul nostru medical pentru că în momentul acesta nu avem atâţia specialişti în domeniul acesta de câţi am avea nevoie. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie. Ceea ce ne arată războiul din Ucraina este că este nevoie de oameni care să fie specializaţi în medicina de front, ca să spun aşa, eu nu sunt foarte tehnic în ceea ce priveşte medicina dar ştiu că de acest lucru este foarte mult nevoie”, a declarat Ministrul Apărării. 

Spital de recuperare pentru cei care se întorc din teatrele de operaţii, una dintre priorităţile Ministerului Apărării. Vasile Dâncu: „Este presant după părerea mea, noi în România ne-am preocupat poate de traunele fizice ale celor răniţi, dar nu ne-am preocupat de traumele psihice”

„Un alt lucru pe care vreau să-l facem în viitor şi care este presant după părerea mea este cel puţin un spital mare de recuperare, mi-aş dori să avem pentru cei care se întorc din teatrele de operaţii. Noi am avut zeci de mii de oameni care au fost plecaţi în teatrele de operaţii, din Afghanistan, Irak sau alte locuri unde avem şi acum.

Vasile Dîncu: „Vom lansa în scurt timp un proiect, am început o discuţie cu doamna profesor Luiza Spiru de la Ana Aslan, specialist internaţional în recuperare post-traumatică şi gerontologie, vom încerca să construim un loc unde să tratăm veteranii”

În general, noi, în România, nu ne-am preocupat foarte mult, ne-am preocupat poate de traumele fizice ale celor răniţi, dar nu ne-am ocupat de traumele psihice. Am început deja o discuţie pentru un proiect pe care îl vom lansa în scurt timp, cu doamna profesor Luiza Spiru de la Ana Aslan, specialist internaţional în recuperare post traumatică şi în gerontologie, cu care vom declanşa deja un experiment în Bucureşti şi încercăm să construim un loc important în Spitalul Militar Central sau în altă parte unde să tratăm veteranii, am mers cu cei de la Invictus în deplasări, am avut multe discuţii, am primit la mine asociaţiile veteranilor, spun că avem o cifră de vreo 5000 de oameni care au venit cu urmări psihice din teatrele de operaţii, sigur că eu nu pot să ştiu dacă această cifră este bună, dar dincolo de asta cu siguranţă că este nevoie de recuperare şi avem nevoie de aceste lucruri.

Vasile Dîncu: „Aş vrea să avem un spital de recuperare sau secţii de recuperare la nivel NATO, nu avem lipsuri materiale, este mai degrabă o chestiune de organizare”. Specialiştii care vor lucra aici ar putea fi specializaţi în străinătate.

Avem un loc unde o să deschidem probabil, în Bucureşti avem o Casă a Veteranilor unde vom începe acest proiect, îl vom lansa în luna iunie sau iulie, există o iniţiativă a unor asociaţii de veterani, au un loc la Târgovişte, la Mănăstirea Dealu, o clădire în care încearcă de câţiva ani să facă un asemenea proiect, să vedem dacă o să reuşim să putem face şi acolo, dar aş vrea să avem undeva, la Spitalul Militar dacă ne dezvoltăm sau în altă parte, să avem un spital de recuperare sau secţii de recuperare la nivel NATO. Aşa cum am văzut în spitalele din Germania, de exemplu, acesta este un vis important al meu, sper să-l putem realiza foarte repede. Nu avem lipsuri materiale, ci este mai degrabă o chestiune de organizare, sper să putem foarte repede, specialişti există mulţi în România, cei care există îi vom forma alături de partenerii noştri din NATO,  în Statele Unite şi în alte zone, dar sistemul nostru universitar are foarte mulţi oameni care lucrează la proiecte internaţionale însă nu au fost valorificaţi îndeajuns de Armată. Încerc să deschid armata, să înţelegem ce se întâmplă în societate, în cercetare şi să aducem ce este mai bun alături de noi în parteneriat”, a explicat ministrul Apărării.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button