importantPolitică

Adrian Axinia (AUR) cere clarificări în cazul Elenei Udrea din dosarul „Gala Bute”

DNA, instanțele de judecată române și Poliția Română au fost părtașe la tergiversarea cazului Elena Udrea din dosarul „Gala Bute”. Chiar dacă cele 3 instituții aveau toate motivele să pună punct acestui caz, au preferat să amâne procesul, iar Elena Udrea să se bucure de libertate. O sesizare pe marginea acestui caz a fost făcută de către deputatul AUR Adrian Axinia, care îi adresează ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode trei întrebări cu privire la situația Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”. 

Anul trecut, procurorii DNA au încercat să nu se mai repete episodul din 2018, când Elena Udrea a fugit din România pentru a nu fi dusă la închisoare, însă judecătorii de la două instanţe au refuzat să-i interzică plecarea din ţară.

Cum explicați inacțiunile Poliției de Frontieră, în condițiile în care știa că Elena Udrea părăsise România pe cale terestră în cursul dimineții. Totodată, are Poliția Română, prin polițiștii judiciari aflați în subordinea procurorilor, proceduri de verificare și control pentru inculpați care prezintă risc de sustragere de la executarea pedepselor? Vă întreb acest lucru deoarece doamna Udrea avea antecedente în acest sens. Domnule ministru, ce modificări legislative considerați că se impun pentru ca inculpații în dosare grele să nu se mai poată sustrage de la executarea pedepsei părăsind România cu câteva ore înainte de pronunțarea instanțelor”, a întrebat deputatul AUR Adrian Axinia.

DNA a solicitat instanţelor de judecată, în anul 2021, ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, însă judecătorii de la două instanţe au refuzat.

Ȋn data de 7 aprilie 2022, Elena Udrea a fost dată în urmărire de Poliţia Română, după ce nu a fost găsită la domiciliul său din Corbeanca. Poliţiştii trebuiau să o ridice de acasă pentru a o duce la penitenciar, ea având de executat şase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Faptele de care a fost găsită vinovată condamnata din ”Gala Bute” sunt luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luaer de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.

Elena Udrea a fugit din țară și în 2018, când instanța supremă a pronunțat decizia definitivă de condamnare la 6 ani de închisoare în acest dosar. La momentul pronunțării deciziei definitive, în iunie 2018, Udrea se afla în Costa Rica. Ea părăsise România la începutul lui 2018 și a cerut azil în Costa Rica. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată.

Lasă un răspuns

Back to top button