Știrile 60m.RO

Încă un manager al Gazprom a murit în circumstanţe misterioase

Încă un manager al gigantului de gaze Gazprom a murit în circumstanţe misterioase, episodul fiind considerat un accident, relatează presa rusă.

Potrivit agenţiei de presă TASS, finanţată de statul rus, Andrei Krukovski, manager la Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă în staţiunea Krasnaia Poliana, la Munţii Caucaz.

O anchetă a fost deschisă în legătură cu moartea acestui bărbat în vârstă de 37 de ani, episodul fiind considerat deocamdată un accident. „Iubea munţii şi şi-a găsit pacea printre ei.

Tragedia s-a petrecut în drum spre fortăreaţa Akzepsinskaia”, a declarat pentru TASS o sursă apropiată dosarului. Krasnaia Poleana este una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din Rusia.

Cazul decesului lui Kurkovski stârneşte noi întrebări asupra morţilor misterioase şi bruşte produse în rândul personalului de top din Gazprom în contextul războiului din Ucraina. Cel puţin patru directori şi asociaţi Gazprom au fost găsiţi morţi din ianuarie încoace, trei cazuri fiind puse pe seama sinuciderii. În plus, alţi doi oligarhi ruşi au murit în circumstanţe neclare.

 

Lasă un răspuns

Back to top button