Politică

Eurostat, despre guvernul FALIMENT PSD/PNL: România a avut cea mai mică creştere a producţiei industriale din UE

Producţia industrială a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021, însă România este statul membru cu cel mai mic avans al producţiei industriale în ritm anual, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), anunță agerpres.

Conform acestor date, producţia industrială a crescut cu 2% în zona euro şi cu 3% în UE, în ritm anual. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Lituania (20,4%), Polonia (17,8%) şi Bulgaria (14,4%). În România, producţia industrială a crescut cu 0,6% în luna februarie, după un avans de 0,8% în luna ianuarie.

Creşterea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unei creşteri de 9,6% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 6,3% şi producţia de energie a crescut cu 4,6%.

În luna februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2022, producţia industrială a crescut cu 0,7% în zona euro şi cu 0,6% în Uniunea Europeană. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Italia (4%), Croaţia (2,7%) şi Irlanda (2,4%). În România, producţia industrială a scăzut cu 1% de la o lună la alta, după ce în ianuarie a crescut cu 1,8%.

Creşterea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unui avans de 2,4% al producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă imediată a crescut cu 1,7%.

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că, în luna februarie 2022, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,9%. Producţia industrială, serie ajustată, a fost mai mică cu 1%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 0,6%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 1%.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button