JUSTIȚIE

Dat afară din magistratură, măscăriciul Danileț vrea un post de judecător la CCR

Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) îl propune pe Cristi Dănileţ, vicepreşedinte al organizaţiei, pentru un loc la Curtea Constituţională. Dat afară din magistratură, măscăriciul Danileț se autopropune pentru un post de judecător la CCR. Trei posturi vor deveni vacante în acest an, urmând a-şi încheia mandatele preşedintele CCR, Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor), şi judecătorii Mona Pivniceru (numătă de Senat) şi Daniel Morar (numit de preşedinte).

”Pentru unul din cele trei locuri vacante la Curtea Constituţională a României, Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană îl propune pe vicepreşedintele asociaţiei, judecător dr. Cristi Danileţ. Propunerea este adresată Preşedintelui României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, care vor numi fiecare câte un membru al CCR”, a transmis, miercuri, ICDE, printr-un comunicat de presă.  

”ICDE consideră că prin numirea lui Cristi Danileţ la CCR, prestigiul instituţiei şi misiunea controlului de constituţionalitate al legislaţiei ar avea de câştigat. CCR este în prezent grav afectată de lipsa de credibilitate în societatea românească, în principal din cauza numirii frecvente de persoane care au activat în partide politice, care sunt apropiate în mod evident politicii şi intereselor de partid şi au exprimat poziţii care au fost ulterior contrazise de Curtea Europeană de Justiţie”, a mai transmis organizaţia.  

În acest an îşi încheie mandatele trei dintre judecătorii constituţionali. Legea 47/1992 prevede că numirea unui nou judecător al CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.  

La 10 iunie, expiră mandatul la CCR al preşedintelui Valer Dorneanu, numit de Camera Deputaţilor. Biroul Permanent al Camerei a declanşat procedura de numire a unui nou judecător, termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 aprilie. 

De asemenea, expiră mandatul judecătorilor Mona Pivniceru (numătă de Senat) şi Daniel Morar (numit de preşedinte). 

Livia-Doina Stanciu, Marian Enache, Attila Varga, Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan îşi continuă mandatele.  

 În 23 decembrie 2021, judecătorul Cristi Danileţ anunţa că a fost înştiinţat oficial că Inspecţia Judiciară îl cercetează disciplinar pentru că este membru al asociaţiilor VeDem Just şi ICDE, reproşându-i-se că face parte din „formaţiuni politice”. 

Consiliul Superior al Magstraturii a decis, în 13 decembrie 2021,  excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileţ pentru ”manifestări pe reţelele de socializare”.  

Judecătorul preciza că sancţiunea i-a fost aplicată pentru filmuleţe publicate pe TikTok şi anunţa că va contesta decizia, care nu este definitivă.  

Lasă un răspuns

Back to top button