Politică

Ion Cristoiu: Ciucă are ca principal obiectiv transformarea PNL din adversar în concubin al PSD

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu susține că ”Războiul din Ucraina a acaparat atenția românilor. Dacă Operațiunea s-ar fi desfășurat după încheierea Războiului sau chiar după pierderea interesului pentru acest Război, mai mult ca sigur electoratul PNL și electoratul de Dreapta ar fi tresărit la această incredibilă Schimbare la față a PNL”.

”Congresul extraordinar al PNL l-a votat în unanimitate pe singurul candidat la Președinția partidului: Premierul Nicolae Ciucă. Potrivit Statutului PNL, și cînd e un singur candidat, participanții la Congres au posibilitatea să voteze împotriva lui. Prin urmare, Nicolae Ciucă putea să piardă alegerile. Nu s-a întîmplat așa. Cu peste o mie de delegați la Congres, dînd curs halucinației care a cuprins de două săptămîni întregul Partid au votat, ca în transă, pe Nicolae Ciucă președinte al PNL. Nu s-a înregistrat nici un vot împotrivă, deși votul a fost secret.

Marți, 29 martie 2022, așa cum am scris, liberalii au mers la culcare liniștiți că-l au președinte pe Florin Cîțu. S-au trezit a doua zi, 30 martie 2022, cu vestea că șefii filialelor județene, șefii lor adică, nu-l mai vreau pe Florin Cîțu. Debarcarea lui Florin Cîțu s-a făcut în cîteva zile. Marți, 29 martie 2022, era președinte al PNL. Și nu un președinte oarecare, ci unul ales cu șase luni în urmă după un efort nu doar al partidului, dar și al întregii țări, efort motivat de susținătorii săi prin încrederea că noul președinte va aduce Schimbarea la față a PNL.

Sîmbătă, 2 aprilie 2022, Florin Cîțu demisionează din fruntea PNL.
Cum spunea Poetul:

„Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.”

Straniu a fost faptul că în cele patru zile care au trecut de la declanșarea Operațiunii Debarcarea rapidă a lui Cîțu, nimeni din PNL, nici măcar susținătorii acestuia, n-au întrebat, Da, de ce nu mai e bun, după ce ne-am strofocat atît de tare să-l plantăm în fruntea PNL? N-a fost nici măcar o întrebare. Că de apărarea lui Florin Cîțu, nici vorbă. Astfel că sîmbătă, 2 aprilie 2022, cînd a ieșit pe treptele scării de la sediul PNL pentru a-și anunța demisia, Florin Cîțu n-a avut pe nimeni alături. Pe NIMENI, scriu eu cu majuscule, pentru a-mi exprima astfel stupefacția. Consiliul național, convocat pentru duminică, 3 aprilie, l-a ales președinte interimar pe Gheorghe Flutur. Se putea rămîne cu o conducere interimară încă vreo cîteva luni. USR trece prin această situație de ceva timp.

Miercuri, 6 aprilie 2022, Nicolae Ciucă și-a anunțat candidatura la șefia PNL. Pînă duminică, 10 aprilie 2022 mai erau patru zile. Zile în care altcineva din PNL își putea depune candidatura. Așa, de dragul democrației interne. N-a îndrăznit nimeni s-o facă. Gîndul unui contracandidaturi a apărut membrilor PNL de neconceput. Ar fi fost ca și cum înainte de Congresul PCR cineva din partid să-și anunțe candidatura la funcția de Secretar general. Dacă nu, în Scînteia, atunci măcar la Europa liberă. În cele patru zile, ar fi fost posibil ca în PNL să apară întrebări publice gen:
De ce e un singur candidat?
Prin ce e mai bun Nicolae Ciucă decît Florin Cîțu?
Cum să alegem șef pe cineva care are la dosar Chestiunea Plagiatului în orice moment pusă în mișcare din înțepenirea în care se află acum?

Nu s-a întîmplat asta. Cele patru zile au trecut atît de liniștite în PNL de parcă n-ar fi fost vorba de alegerea unui nou președinte, ci de văruirea unei încăperi a sediului din Modrogan. Această liniște, catastrofală pentru un partid nu numai în democrație, dar și în dictatură, a fost apreciată de Gheorghe Flutur în deschiderea Congresului extraordinar.

Duminică, 10 aprilie 2022, cel care și-a depus candidatura pe 6 aprilie 2022 a fost ales președinte în unanimitate de peste 1000 de delegați.
Operațiunii Debarcarea lui Florin Cîțu cît ai clipi i-a succedat Operațiunea Alegerea lui Nicolae Ciucă în doi timpi și trei mișcări.

Întrebarea ridicată de aceste întîmplări e următoarea:
De ce atîta grabă?

Moțiunea lui Nicolae Ciucă are 25 de pagini. În nici un loc documentul nu invocă, așa cum suna tradiția PNL, drept dușman politic PSD. Dimpotrivă. Moțiunea proclamă drept condiție a Devenirii noastre drept model în tot Flancul Estic existența Marii Coaliții PNL-PSD:

„România are acum șansa de a deveni un model în tot Flancul Estic
Fundamentul politic pentru această devenire și pentru o Românie puternică este dat de existența unui Președinte al României ce provine din PNL, a unui parteneriat între partid, Premier și Președinte și o Mare Coaliție care poate susține proiectele majore în momentele complicate pe care le traversăm. Înțelegerea depășirii rivalităților istorice între cele două mari partide de stânga și de dreapta este o dovadă de responsabilitate față de români și poate crea oportunitățile pentru un sprijin politic larg, prin stabilitate și echilibru. ”

Discursul lui Nicolae Ciucă de la Congres a reiterat teza din Moțiune. Cel puțin așa se înțelege din aserțiunea că românii nu mai vor gîlceavă, ci împăcare:

„Cetăţenii români aşteaptă de la noi soluţii, aşteaptă de la noi măsuri, aşteaptă de la noi să fie protejaţi. Cetăţenii români s-au săturat de gâlcevă şi de toate aceste discordii care apar în spaţiul public. Important este să avem stabilitatea necesară să putem să guvernăm ţara”.

De ce a fost debarcat Florin Cîțu?
Ne-a răspuns el într-o declarație făcută jurnaliștilor înainte de începerea Congresului:

„Din primul moment nu am fost confortabil cu această alianţă cu PSD. Echipa care m-a votat, m-a votat pentru că eram cel mai mare adversar al PSD”.

De ce a fost înlocuit el cu Nicolae Ciucă?
Pentru că Nicolae Ciucă e garanția existenței Marii Coaliții și a depășirii rivalităților istorice între PNL și PSD.

– Bine, bine, vom replica unii, adevărul că Nicolae Ciucă garantează Marea Coaliție nu explică graba.
Răspunsul ni-l dă atmosfera în care s-a desfășurat Operațiunea.

Războiul din Ucraina a acaparat atenția românilor. Caracterul excepțional al evenimentului a împins în plan secund orice altă preocupare decît Războiul. În aceste condiții, nimeni din PNL, dar și din electoratul de Dreapta, n-a mai tresărit la Operațiunea de pecetluire a Marii Coaliții PSD-PNL prin punerea în fruntea PNL a unui președinte care și-a mărturisit drept principal obiectiv transformarea PNL din adversar în concubin al PSD.

Dacă Operațiunea s-ar fi desfășurat după încheierea Războiului sau chiar după pierderea interesului pentru acest Război, mai mult ca sigur electoratul PNL și electoratul de Dreapta ar fi tresărit la această incredibilă Schimbare la față a PNL”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button