Opinii

În noua conducere a PNL n-or fi femei, dar nici bărbați nu sunt!

Ales președinte al PNL în urma unui Congres extraordinar desfășurat „la bățul de chibrit”, cum se zicea în armată, adică pe repede-înainte, Nicolae Ciucă se ciupește, cred, și la ora asta, de mânuțele durdulii, căci nu-i vine să creadă ce se întâmplă. Adevărul este că nici nu e de crezut: adică aceiași aplaudaci, în frunte cu Rareș Bogdan, care acum șase luni zbierau ca macacii în călduri că-l vor pe „Cîțu-Președinte”, fiindcă fără Cîțu viața e pustiu, să-l renege acum complet pe Cîțu și să-l voteze pe Ciucă? Păi ce făcurăți, bre? Nu mai este Cîțu salvatorul, unicul, inegalabilul, șefu la „echipa câștigătoare”, garanția liberalismului? L-ați aruncat ca pe-o măsea stricată, de nu mai poate să fie acum, amărâtul, nici cărător de crose de golf la Iohannis?

Unde mai pui că lingăii care alcătuiesc azi PNL – fiindcă nu sunt politicieni, sunt doar niște lingăi care execută orbește orice poruncă a Dulapului de la Cotroceni – nici n-au mai catadicsit să salveze aparențele și să dea, acolo, de prăsilă, un vot contra sau o abținere măcar. Din 1120 de voturi, 1060 au fost pentru Ciucă, iar 60 au fost anulate (probabil că alegătorii respectivi tot pe Ciucă au pus ștampila, dar au ținut să adauge, pe buletinul de vot, „Cuie Mîțu” și atunci li s-a anulat votul). Carevasăzică, o unanimitate pentru care până și grăsunul ăla din Coreea de Nord ar fi fost gelos – ca să nu mai spun că probabil deja crapă de invidie că generalul Ciucă e de două ori mai burtos ca el!

Citește și: Ciucă vrea să candideze și la președinția României

Dar, ce să vezi? Multe persoane, în special din sfera progresisto-feministă, n-au fost deranjate de spectacolul de un ceaușism grețos al alegerii lui Ciucă, în schimb au fost extrem de indignate că în noua conducere a PNL nu se găsește nici măcar o femeie. Că toți cei 26 de membri ai conducerii sunt bărbați, iar asta dăunează grav egalității de gen. Bine, bă-băieți (și fete), dar ce voiați, să intre iar în conducere alde Raluca Țurcan și Alinuța Gorghiu, eternele atârnătoare pe lângă toți liderii PNL de până acum? O singură femeie adevărată au avut și liberalii – Violeta Alexandru, singurul ministru al Muncii care chiar s-a zbătut pentru angajați și pensionari – și au dat-o afară, pentru că nu a vrut să-l trădeze pe Orban și să-i ridice osanale nulității cu ștaif numite Florin Cîțu. Ce voiați, ca în numele egalității de gen, să fi băgat în conducere orice nepricepută – că e plin PNL de așa ceva – doar pentru că e purtătoare de fustă?

Și de ce ziceți voi că nu sunt femei în noua conducere? Voi ați văzut acolo un singur bărbat? Ați văzut acolo măcar unul singur care să aibă cojones și să-i zică lui Iohannis „Eu nu votez, băi, mutule, toate slugile tale”? Nu, la ora asta liberalii sunt numai o adunătură de scopiți politic, fără opinii proprii, fără conștiință, gata oricând să vândă un bețiv pe care-l ridicau în slăvi până mai ieri și să aleagă în schimb un plagiator lipsit de orice onoare militară. Iar la o adică, atâta vreme cât în conducerea PNL se va afla Rareș Bogdan, epilat, pensat, pomădat și îmbrăcat cu cele mai fistichii costumații, femeile să nu se simtă jignite: sunt bine reprezentate.

Ce va urma nu-i greu de ghicit: PNL va fi condus de acum ca o unitate militară (UM PNL), în care nimeni nu va mai vorbi în front și în care toate ordinele venite de la Cotroceni se vor executa, fără a se mai și discuta. Iar planul, pe termen lung, va viza, probabil, la următoarele alegeri, o rocadă Ciucă-Iohannis: primul va deveni președinte, al doilea va fi numit premier, după modelul deja inaugurat într-o altă țară unde toți sunt la ordin: Rusia lui Putin și Medvedev. O să-mi spuneți acum că nu se poate așa ceva, fiindcă mai e și Ciolacu prin ecuație și, dacă o să vină Ciucă președinte, el o să vrea să fie prim-ministru. Ei bine, poate să-și dorească Ciolacu să fie și Elon Musk, câtă vreme sistemul uselisto-securist a decis că formula ideală pentru a menține România sub un control total este Ciucă-președinte, Iohannis-premier, guvern de coaliție PNL-PSD-UDMR, așa rămâne. Păi ce, după ce ne-am bătut joc de școală, vorba ăluia din Filantropica, acum ne batem joc și de militărie?

Citește și:

Baronii liberali îl înscăunează pe plagiatorul Ciucă în funcția de președinte

Echipa câștigătoare îl susține pe Ciucă, după ce l-a aruncat la gunoi pe Cîțu

Ciucă al lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button